Image 1
Image 2

Unirea Tășnad a început pregătirile pentru Liga 4

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Primul meci oficial îl va juca cu Olimpia MCMXXI, în Cupă

După două sezoane petrecute în eșalonul al treilea, Unirea Tășnad revine în fotbalul județean. Echipa a început deja pregătirile pentru că va juca în primul tur al Cupei României, la finalul acestei luni.

Pe 13 iulie a avut loc o întâlnire în care s-au purtat discuții legate de sezonul 2019-2020. “Am avut o întâlnire cu câțiva jucători, iar din vechiul lot rămâne Marius Bălău în calitate de antrenor și jucător, respectiv Raul Silaghi. Mai vorbim și cu 2-3 foști jucători de la Unirea și rămâne să vedem dacă ne vom înțelege”, ne-a declarat Bogdănel Moise, vicepreședintele clubului tășnădean. De la el am mai aflat că Unirea a fost invitată de Federația Română de Fotbal să rămână în continuare în Liga a 3-a. Dar sătmărenii n-au dat curs invitației, motivul principal fiind cel financiar. Și cum înscrierile în Liga a 3-a s-au încheiat pe 15 iulie, putem spune Unirea Tășnad revine în fotbalul județean. Singura reprezentantă a Sătmarului va fi CSM Satu Mare.

Pe lângă cei doi jucători de mai sus, Bogdănel ne-a mai dat și alte nume: Mădălin Bolba, Levi Locse, Kristian Holczberger, Marius Schnellenperger, Roland Farcău, Răzvan Hodas, Ovidiu Creț, Răzvan Bolba, Călin Antal. “Lotul va fi mai mare, încercăm să mai aducem tășnădeni, ori jucători din localitățile apropiate”, mai precizează vicepreședintele clubului. În continuare președintele Unirii va fi Florin Aciu.

Meci în Cupă pe 31 iulie

Se caută un adversar pentru un amical duminică, iar de săptămâna viitoare se vor face câte două antrenamente. Se mai dorește un test înaintea primului meci oficial. Unirea Tășnad va juca în primul tur al Cupei României, faza națională. Adversarul său va fi Olimpia MCMXXI Satu Mare, câștigătoarea fazei județene din sezonul 2018-2019. Gazdă va fi Olimpia, iar meciul se va disputa cel mai probabil la Satu Mare, pe stadionul “Daniel Prodan”, ori Someșul.

Suporterii, chemați lângă echipă

“În Cupă ne dorim un parcurs cât mai lung, să ne amintim de ceea ce am trăit în ultimii doi ani. Mulțumim celor care au fost alături de noi în ultimii ani. Îi invităm în continuare la stadion pentru a susține echipa. Adevărații suporteri sunt alături de echipă la bine, dar și la greu”, mai spune Bogdănel Moise.

Toate meciurile din tur în deplasare?

La stadionul din Tășnad sunt șanse să înceapă în perioada următoare anumite lucrări de modernizare. Printre altele, se dorește ridicarea cu pământ a celebrului colț, totul făcând parte dintr-un proiect. Dacă se va da start lucrărilor, Unirea va cere AJF-ului sătmărean ca toate meciurile din anul 2019 să le joace în deplasare, iar pe cele de anul viitor pe teren propriu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with