Asculta acest articolCând nu ştie dreapta ce face stânga se instaurează haosul. Declaraţiile contradictorii venite sistematic de la diferiţii componenţi ai guvernului fac din PSD un partid de începători. Prin acţiunile aiuristice, prin gafe şi reveniri, guvernul Tudose riscă să păşească pe urmele guvernului de tehnocraţi. Dacian Cioloş a condus un cabinet de strânsură. Avea o scuză. Actualul guvern este emanaţia unui partid recunoscut pentru disciplina sa şi chiar pentru politica de cadre.
Deşi Liviu Dragnea este acuzat că are un stil de conducere dictatorial partidul său nu se exprimă pe o singură voce. De vină nu sunt în primul rând reprezentanţii guvernului. Membrii cabinetului Tudose au în faţă un program de guvernare dezarticulat, imposibil de perceput ca un întreg.
Nici de la primul ministru nu trebuie să ne aşteptăm să nu se contrazică singur. Din moment ce direcţiile sunt date din altă parte, este şi normal să aibă opinii diferite despre acelaşi lucru de la o zi la alta.
Foarte limpede nu vede situaţia nici Liviu Dragnea. În acelaşi timp se fereşte să spună lucrurilor pe nume. Ce ascunde? Ceva foarte simplu: că nu sunt bani suficienţi să acopere toate promisiunile de creşteri de salarii şi pensii.
Nu pare să intre în preocupările guvernului investiţiile. Din cele 80 de miliarde promise prin programul PNDL s-au alocat 35 de miliarde. De ce sunt obligatorii investiţiile de stat? Ca să se înmulţească banii adunaţi de stat la bugetul centralizat.
Procesul este simplu. Statul adună bani din economie prin impozite şi taxe şi o parte din bani îi întoarce în economie. În caz contrar, fără investiţii, impozitele şi taxele sunt tot mai puţine.
PSD a uitat că în orice ţară cel mai mare investitor este statul însuşi. La noi se aşteaptă banii de la UE, se aleargă după investitorii străini, care până la urmă ţepuiesc statul ocolind taxele şi impozitele.
Una din principalele preocupări ale liderilor PSD este să găsească soluţii să stoarcă mai mulţi bani. În primul rând de la firmele româneşti, şi abia în al doilea rând de la cele străine.
Având în spate o experienţă uriaşă, multinaţionalele ştiu fenta, legislaţia financiară. Liviu Dragnea a avut o idee despre cum să le oblige să plătească mai mult la buget, dar s-a lovit de rezistenţa ambasadelor. Firmele autohtone de cine să fie apărate? Normal ar fi să le sară în ajutor sindicatele. Liderii sindicali au alte preocupări, cele mai multe de ordin personal.
Dar există şi o parte plină a paharului. Creşterile de salarii şi pensii favorizează consumul. Cum marile magazine aduc din plin produse străine, evident cu cât se pot cumpăra mai multe produse cu atât mai mult creşte producţia în ţările care ne dau de mâncare.
Recent am auzit că până şi prăjiturile care se găsesc la intrarea într-un supermarket sunt aduse din Franţa. Congelate, trebuie doar reîncălzite, pus un pic de zahăr deasupra şi poftă bună. Da, aceasta este partea plină a paharului. Mai mulţi bani, consum mai mare.
PSD şi guvernul au, totuşi, circumstanţe atenuante: nu pot face ce vor. Strada stă cu ochii pe ei. Cum mişcă ceva cum zeci de mii de protestanţi ies în stradă. Mai sunt şi instituţiile de forţă care stau la pândă.
În fapt trebuie să admitem că guvernul PSD-ALDE are intenţii reformatoare. Restructurează, rearanjează, dar fără să vadă clar consecinţele. Un exemplu recent este decizia de a-i lăsa pe primari să decidă cuantumul salariilor din primării.
Astfel, dacă într-o primărie procentul salariilor din total venituri era de 30%, după noua salarizare va urca la 45-50%. Aşa a înţeles guvernul PSD-ALDE că se descentralizează administraţiile locale.
Nu trebuie decât un an pentru a culege roadele guvernării. Unde va fi PSD peste un an? Greu de crezut că tot la guvernare.
