Asculta acest articolCererea ministrului de Interne de demitere a șefului Poliției ridică o problemă de responsabilitate. Când are loc un eveniment, o defecțiune a sistemului, cine răspunde? Răspunde șeful direct al funcționarului care a greșit sau răspunderea cade în sarcina celui de la vârf, a șefului?
Este cazul polițistului pedofil. Prins cu mare întârziere, după ce a comis mai multe infracțiuni, ministrul Carmen Dan a propus demiterea șefului Poliției Române.
O parte a opiniei publice, inclusiv oameni din PSD, consideră că trebuie să demisioneze ministrul. Decizia finală o ia premierul.
Este aici o chestiune de principiu. Dacă se merge în continuare pe varianta acarului Păun, adică găsirea unui vinovat din linia secundară, dacă se poate cât mai jos, sau se merge direct la vârf.
O măsură radicală, apreciată la alții, este demisia de onoare a ministrului. Sau, în cazuri cu totul ieșite din comun, a primului ministru. Într-o astfel de situație s-a aflat Victor Ponta. Deși nu avea nicio legătură cu incendiul de la Colectiv, în urma unor proteste de stradă, Victor Ponta a decis să demisioneze din funcția de șef al guvernului.
Cu toate că la mijloc se află și jocuri politice, în mod similar, ar trebui să demisioneze ministrul. Însă Carmen Dan este o apropiată a președintelui PSD. Demiterea ei de către premier este similară unei declarații de război.
Corectă în această situație este demiterea ministrului, precum și a tuturor celor pe care ministrul îi propune să fie demiși. Consecințele politice ale acestor demiteri în lanț vor avea un impact politic benefic pentru toată lumea.
Dacă va pleca doar ministrul se dă câștig de cauză polițiștilor. Sistemul nu se va însănătoși, ci dimpotrivă, va rămâne inert, impasibil și necontrolabil. Problemele de sistem vor rămâne. Infracțiunile în serie săvârșite de polițistul pedofil, poreclit “Violatorul” de către colegi, ar trebui să cutremure întreaga instituție. Acceptat cu bunăvoință de colegii polițiști, în detenție va avea o viață grea. Deținuții sunt mai necruțători cu pedofilii decât polițiștii.
Deocamdată premierul amână luarea unei decizii. Nu este de acord nici cu propunerea ministrului de demitere a șefului Poliției Române, dar nici nu are curajul de a-i cere ministrului să demisioneze. S-a intrat în logica jocului politic. Asta înseamnă confruntare, ce-i drept surdă, între Liviu Dragnea și Mihai Tudose. Se urmăresc reciproc, își stabilesc sferele de influență, își consolidează pozițiile în partid.
Liviu Dragnea a pornit într-un pelerinaj pe la organizațiile din Moldova. Mihai Tudose se întâlnește la guvern cu diferiți lideri județeni și cu persoane influente din partid. Până la sfârșitul lunii ianuarie se vor tranșa lucrurile. Fiecare tabără va ști cum stă, pe cine se poate baza în eventualitatea unei confruntări deschise la ședința CEx de la Iași.
Se adună și se contabilizează simpatiile și antipatiile. Cine este cu Dragnea este împotriva lui Tudose și invers. Nu se vede acest lucru, însă nu este departe momentul în care va trebui să fie trasată o graniță clară între susținătorii restructurării și conservatori.
La modul general pentru PSD este suficient faptul că se află la guvernare. Odată ajuns în fruntea bucatelor, fiecare se descurcă așa cum poate. Adică fiecare apucă ce poate. Acesta este unul dintre secretele unității PSD.
Când este vorba despre a rămâne sau a pleca de la putere, social-democrații își dau mâna și formează un tot unitar. Dispar toate asperitățile, taberele trec peste orgolii și interese de grup și merg mai departe.
PSD se află acum într-un moment de cumpănă, dar are capacitatea de a depăși neînțelegerile. Mihai Tudose, după un mic joc de glezne, se va înmuia, iar Liviu Dragnea își va păstra poziția dominantă în partid.
