Asculta acest articolNu știu ce lecție ne poate oferi Franța. Mai mult ca oricând, alegerile prezidențiale, s-au constituit într-un termometru care a măsurat cât se poate de exact temperatura Europei. A atins punctul de fierbere? Dacă privim procentele obținute nu ca procente, ci ca o aritmetică, socotind numărul celor care au votat extrema dreaptă franceză avem în față o cifră: peste șapte milioane.
Așadar, peste șapte milioane de francezi nu vor emigranți, nu vor un spațiu Schengen, nu vor UE. Peste șapte milioane de francezi vor reintroducerea granițelor statale.
Calificarea liderului Frontului Național în turul doi al alegerilor nu este, totuși, un capăt de lume, sfârșitul unui parcurs. Cei 37 de milioane de francezi care s-au prezentat la vot, din totalul de 48, vor îndrepta lucrurile în turul final. Franța nu se teme de dictatura dreptei. Poate mai mult se teme Europa de la periferie. Unde, evident, ne aflăm și noi.
Campania electorală din Franța a fost urmărită cu mare interes de întreaga Europă. În funcție de rezultate, se estimează că UE va continua să existe sau nu. Un BREXIT urmat de un FREXIT ar fi piatra pe mormântul Uniunii Europene. După rezultatele de duminică, după apelul adresat de candidații, devine clar că victoria va aparține forțelor democratice.
În curând vor urma alegeri și în Germania. Trecută printr-o experiență traumatizantă, Germania nu este un câmp de manifestare pentru forțele extremiste. În schimb există alte țări cărora le place să se joace cu focul. România este, din acest punct de vedere, o excepție. Un partid radical nu mai prinde la electorat.
A demonstrat-o Partidul România Unită. Dar unde au dispărut alegătorii lui Corneliu Vadim Tudor? În anul 2000 PRM câștiga peste 20%, devenid a doua forță politică. Dreapta era divizată, PD și PNL erau în tabere diferite.
Unde au dispărut alegătorii PRM? O parte dintre ei au fost aspirați de partidul lui Dan Diaconescu. Dar PP-DD a dispărut. Deci iarăși se pune întrebarea unde sunt alegătorii PRM? Se acceptă ca o realitate sigură faptul că în jur de 10% din alegători sunt predispuși spre naționalism.
Poate și mai mult de 10%, depinde de situația din țară. Electoratul de această factură, același care a votat-o pe Marine Le Pen în Franța, s-a disipat. El poate fi regăsit în bazinul electoral al PSD. Strategia social democraților s-a dovedit una de succes.
După susținerea parlamentară de către PRM a guvernului Năstase, o perioadă, după radicalizarea discursului lui Traian Băsescu, electoratul cu tendințe naționaliaste s-a îndreptat spre PDL. După fuziunea PDL-PNL, acest electorat și-a regăsit aspirațiile în PSD.
Prin urmare, procentul de peste 40% obținut de PSD se datorează acelui electorat care crede în națiune, în valorile naționale, chiar dacă într-un mod care se apropie de un naționalism mai puțin exacerbat. PSD a reușit să țină în frâu efuziunile acestui electorat. Și îl folosește cu succes în timpul campaniilor electorale.
În schimb PNL nu este deloc preocupat de aceste aspecte. Tonul, atitudinea uneori disprețuitoare, nu fac altceva decât să țină partidul într-o capcană. PNL face prea mult caz de “valorile europene”, fără să le asimileze.
PNL s-a pliat pe fosta politică a președintelui Băsescu, în vreme ce și el însuși a abandonat-o. Mai mult decât alte partide, PNL ar avea ce învăța din alegerile din Franța. Și, în general, din politicile partidelor de dreapta europene. PSD nu are nevoie de astfel de lecții. Și-a găsit făgașul și merge înainte fără să analizeze riscurile.
