Asculta acest articol11 octombrie va rămâne o dată de referință în istoria PSD. Pentru prima oară, un partid își invită cotizanții la urne. 530 000 de români înregimentați politic își vor vota liderul. Din păcate, există o singură variantă. Cea câștigătoare. În această competiție nu va exista niciun perdant. Măcar de dragul competiției trebuia inventat un contracandidat. Să ne imaginăm campaniile interne din Statele Unite pentru alegerea candidatului la președinție. Întotdeauna în finală sunt doi. Așa cere jocul democratic.
Nu știm cu exactitate de ce a recurs Liviu Dragnea la acest sistem. Se pare că așa cere statutul partidului. Ceea ce înseamnă că până acum nu a fost respectat statutul, din moment ce ultimii președinți, Mircea Geoană și Victor Ponta, au fost aleși de delegații la congrese. Alegerea președintelui Dragnea se face, așadar, în spiritul și litera statutului PSD. Sună frumos, dar ar fi sunat și mai frumos dacă ar fi fost cel puțin doi candidați.
În definitiv, este problema fiecărui partid cum își alege echipa de conducere. Din păcate, lipsa de transparență, ignorarea principiilor democratice se răsfrânge în activitatea ulterioară a partidului, în actul de guvernare. Dacă nu ești democrat la tine în partid, cum să aperi valorile democrației în genere? Până și Ion Iliescu a fost neplăcut surprins de această decizie, asemuind alegerile interne din PSD cu cele din PCR.
Situația este cu atât mai ciudată cu cât, indiferent de contracandidați, Liviu Dragnea ar fi câștigat funcția de președinte. În acest moment este și cel mai indicat să preia frâiele partidului aflat într-un impas. Îl recomandă experiența și modul în care s-a implicat în organizarea campaniilor electorale precedente. Este adevărat că s-a ales cu o condamnare pentru presupuse infracțiuni de la referendumul pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Pentru pesediști, condamnarea lui Dragnea la un an cu suspendare este considerată o sancțiune politică aplicată de adversari. Deci acest aspect al biografiei candidatului nu deranjează poporul pesedist.
Și totuși Liviu Dragnea are un contracandidat puternic. Absenteismul. Dacă nu se vor prezenta la vot decât jumătate din numărul de membri anunțat se poate considera un vot de blam la adresa candidatului unic. Dar cum se poate verifica prezența la vot? De data aceasta, spre deosebire de votul la referendum, procurorii DNA nu mai pot verifica dacă cei trecuți pe liste au votat cu adevărat sau nu.
PSD nu și-a făcut deloc o campanie electorală publică. Ar fi interesant de văzut cum au aflat cei 530.000 de votanți că duminică au loc alegeri. Liviu Dragnea s-a ocupat mai mult de cei care au intenționat să-și depună candidatura decât de propria campanie. Nu au avut loc mitinguri de susținere. A lipsit atmosfera de sărbătoare care însoțește de regulă evenimentele din cadrul partidelor socialiste. Totul s-a făcut în cercul îngust al celor care plătesc cotizații. Pe scurt, votul de duminică nu s-a transformat într-o repetiție generală pentru alegerile reale.
Dacă tot a recurs la acest scrutin intern, ca să-i dea cu tifla PNL-ului, PSD ar fi avut șansa să probeze votul prin corespondență, trimițând fiecărui votant plicul cu buletinul de vot. Adevărul e că alegerile din PSD sunt atât de închise între zidurile sediilor de partid, încât nu mai interesează pe nimeni din afară. Era altceva dacă erau doi candidați. Cum există un singur candidat, ștampilele se pot pune pe buletinul de vot și cu ochii închiși sau pe întuneric.
