Asculta acest articol
Pe străzile Sătmarului poţi vedea adesea un bărbat, cu pălărie americănească originală, pedalând de zor pe bicicletă. De obicei, se îndreaptă spre vreo manifestare culturală, de la care este nelipsit de ani de zile. Prezenţa sa dă o pată de culoare acelor manifestări din oraşele şi satele judeţului. La încheierea lor, de obicei după lungi şi uneori obositoare discursuri, personajul nostru cu pălărie se ridică de pe scaun şi citeşte câte o poantă aşa de sclipitoare încât toată asistenţa tresare deodată veselă. Omul are puterea de a schimba într-o clipă dispoziţia participanţilor, încât toţi uită pe loc de oboseală.
Şirul epigramelor şi rondelurilor sale pare a fi nesfârşit, ca şi cum omul ar locui în Gura Humorului. Din spusele unor scriitori, ştiu că ceea ce este scris fără efort este în general citit fără plăcere. El ne confirmă zicerea spunând că nu a căpătat această deprindere peste noapte. A fost nevoie de practică, perseverenţă, răbdare şi timp şi, mai presus de orice, de un fundament cultural fără de care nu ar face conexiuni cu mari opere şi personaje literare. De pildă, ne-a dezvăluit că are o bibliotecă de vreo 3.000 de volume, din lectura cărora îşi extrage zăcămintele umoristice.
”Ideile nu vin când ţi-ai dori, uneori vin în toiul nopţii. Nu e vorba mereu de spontaneitate, aşa cum li s-ar părea unora; ideea trebuie să o dezvolt, să o elaborez. Mă opintesc uneori până epigrama îmi reuşeşte în cele din urmă. Pentru a nu o scăpa, port mereu la mine un carneţel. Mai este şi o parte tehnică. Pe lângă poantă, epigramele trebuie să aibă ritm şi rimă”, ne spune interlocutorul.
Epigramistul este urmaşul unor oameni ”însămnaţi”, cum ar spune Kogălniceanu, care au îndrăgit cultura, aşa cum e tatăl său, chiar dacă nu au fost şcoliţi cine ştie ce. De la bunicul său păstrează două medalii alături de decretele conferite de regii României pentru fapte de vitejie în Războiul pentru întregirea Neamului din 1916-1918. (Hârtia pe care sunt imprimate decretele pare a avea iz de pergament).
El însuşi este autodidact. De mic a îndrăgit emisiunile de umor transmise la radio, după care a lecturat scrierile unor binecunoscuţi umorişti români precum Al. Clenciu, Giusepe Navara, Cincinat Pavelescu, Păstorel Teodoreanu… Apoi a publicat în reviste şi ziare precum Poesis, Acolada, Citadela, Mărturii culturare, Informaţia Zilei, şi a editat două volume de epigrame şi rondeluri.
Să reproducem doar una dintre epigramele sale scrise în note de ironie şi autoironie: “Tot umblând hai-hui prin crame / Veşnic vesel şi chefliu / Scrie numai epigrame / Cu aromă … de rachiu!”
Şi pentru că în 13 decembrie împlineşte o vârstă onorabilă, îi urăm multă sănătate, un condei sprinten şi ascuţit, alături de tradiţionalul “La mulţi ani!”
Fii primul care comentează