Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ziua se arăta fierbinte. Moțiune de cenzură în Parlament. Ședință de guvern supravegheată de președinte. Până la urmă nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Moțiunea nu a trecut. Domnul Klaus Iohannis nu a făcut decât să stea cuminte la dreapta doamnei Viorica Dăncilă.

Moțiunea de cenzură a arătat clar că majoritatea parlamentară încă este solidă. UDMR a refuzat să voteze alături de PNL, USR, PMP. Partidul lui Victor Ponta, de asemenea, nu s-a remarcat ca un adversar al coaliției de guvernare.

Nu s-au remarcat nici mari oratori. Opoziția, din păcate, bate aceeași monedă. Nu aduce nimic nou, iar dezbaterea pe moțiune era un prilej potrivit pentru lansarea unui lider adevărat.

Este la fel de adevărat că nici premierul Dăncilă nu a strălucit, însă a avut ocazia să declare apăsat că nu demisionează oricât i-ar cere opoziția și, se înțelege, și președintele Iohannis.

Ședința de guvern a fost una obișnuită. Teama că se va da ordonanța de urgență pentru amnistie și grațiere l-a făcut pe președinte să participe la ședința de guvern. S-a erijat într-un fel de paznic, aducându-ne aminte că frica păzește bostănăria.

Poate sta președintele Iohannis la Palatul Victoria, dacă guvernul, coaliția PSD-ALDE, se decide să dea o astfel de ordonanță o va da indiferent de ce vrea președintele.

Ordonanța, dacă se va da, PSD își pune în cap întreaga țară. În fond, este vorba doar despre Liviu Dragnea. O amnistie generală în acest moment ar pune România în postura unei țări pentru care Justiția este un joc.

Sunt suficiente cazuri personale care se rezolvă prin alte metode, cum sunt de exemplu completele constituite nelegal de la Tribunalul Suprem. Adică se găsesc și metode mai subtile.

Un subiect cu adevărat serios este ordonanța de urgență prin care guvernul afectează activitatea marilor companii și băncile. România merge în direcția deschisă de premierul Viktor Orban. PSD și ALDE și-a pus marile firme străine în cap. Ordonanța, dată cu intenția de a stopa creșterile de preț la gaze, la energie, de a scădea dobânzile la credite, este cu două tăișuri. Pe de o parte nu există siguranța că vor fi stopate prețurile, pe de altă parte multinaționalele vor reacționa prin diferite metode. Pot merge atât de departe încât să finanțeze protestele. Trebuie doar un motiv. Dacă s-ar da acum ordonanța cu amnistia, multinaționalele nu ar sta indiferente.

Cu marele capital, cu multinaționalele nu se poate juca niciun guvern din lume.  Reacția populației încă nu se vede. Se așteaptă efectele pe piață. Din punct de vedere moral, românii aplaudă astfel de măsuri.

Din punct de vedere economic există anumite riscuri. Se spune că o parte dintre multinaționale vor părăsi România. Adevărul este că firmele românești au cam fost stoarse. Dacă se va merge în aceeași direcție este de așteptat să fie luate măsuri și împotriva hipermagazinelor, a mall-urilor care au acaparat întreg comerțul. Guvernul a majorat salariile și pensiile, iar beneficiarii își consumă banii cumpărând mărfurile de la aceste magazine. Astfel se face circuitul banilor în România. La fel se întâmplă și în cazul fondurilor europene.  Banii se întorc de unde au venit, pentru că firmele românești nu au capacitatea de a câștiga licitațiile.

Guvernul PSD-ALDE a deschis un nou front de luptă. Nu se știe cine îl va câștiga, dar istoria arată că niciun stat din lume nu poate câștiga războiul cu marele capital. 

Sigla Informatia Zilei

Cine invocă anticipatele?

Asculta acest articol Preşedintele Iohannis intervine rar în disputa dintre PNL şi PSD, dar când o face cuvântul său atârnă