Image 1
Image 2

Un nou atac cu cuţitul într-un tren din Austria

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Trei persoane au fost rănite, marţi dimineaţa, într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un tren din Austria, comis de un bărbat german în vârstă de 60 de ani, care se pare că suferea de tulburări mintale, potrivit agenţiei de ştiri Associated Press.

Incidentul a avut loc marţi dimineaţa într-un tren regional care circula în provincia Vorarlberg din vestul Austriei.

Potrivit poliţiei, două persoane au suferit leziuni serioase şi au fost transporate la spital. Un tânăr de 19 a fost rănit în zona stomacului şi în spate, în timp ce un adolescent de 17 ani a fost rănit la gât. Un pasager, în vârstă de 22 de ani, care a ajutat poliţia să-l imobilizeze pe suspect a fost, de asemenea, rănit la mână.

“Bărbatul nu era un imigrant. Potrivit tuturor indicilor, acesta este bolnav mintal şi excludem în mare măsură posibilitatea că ar fi fost vorba de un act terorist”, a declarat Horst Spitzhofer, purtătorul de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia de ştiri AFP, citată de Mediafax.

 

Presupusul atacator, un cetăţean german în vârstă de 60 de ani şi aflat în aparenţă într-o stare de confuzie, a fost reţinut, iar cele două victime au fost transportate la un spital din apropiere, suferind răni grave, a adăugat sursa citată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with