Image 1
Image 2

Un întreprinzător a depozitat gunoaie în staţia de autobuz din Ciuperceni

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Zilele trecute am fost sunaţi la redacţie de către Marton Zsuzsana, primarul comunei Agriş. Aceasta ne-a relatat următoarele: “Cei care au trecut duminică dimineaţă, 8 decembrie, prin faţa staţiei de autobuz din satul Ciuperceni, au avut parte de o imensă surpriză neplăcută. Mai mulţi saci cu gunoaie au fost depozitaţi acolo.

Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică. S-a depistat făptaşul, dar şi perioada în care acei saci au ajuns în staţia respectivă. Este vorba despre un localnic, proprietarul unui magazin, care în fapt trăieşte mai mult prin Franţa. Se pare că pe fondul unei supărări, adunarea în faţa magazinului său a mai multor gunoaie, poate şi suflate de vânt, le-a adunat, le-a pus în saci şi apoi le-a dus în staţia de autobuz. Demersul este unul greu calificabil. Cu siguranţă persoana în cauză nu şi-ar permite să facă un gest similar în ţara de adopţie vremelnică.

Avem hotărâre de consiliu local în baza căreia putem sancţiona contravenienţii, inclusiv pentru asemenea fapte. Nu voi ezita să-l sancţionez cu amendă contravenţională, care poate avea valoarea maximă de 2.500 de lei. O voi aplica. Voi aplica amenda pentru a da un exemplu localnicilor, în speranţa că pe raza unităţii administrativ teritoriale nu vom mai avea asemenea manifestări care nu fac cinste nimănui. Depozitarea deşeurilor de orice fel în locul la care fac referire poate reprezenta un atentat la sănătatea celor care apelează la serviciile de transport în comun şi, implicit, ajung în această staţie”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with