Asculta acest articolÎn schimb exista în epoca năstrușnicului rege Carol al II-lea un echivalent al “statului paralel”. Avea un nume blând, aproape o alintare: “statul intim”.
Dar să ne întoarcem la zilele noastre. Dacă președintele refuză să dea drumul la legi, nici partea adversă, PSD-ALDE, nu este mai puțin îngăduitoare.
La presiune se răspunde cu presiune. S-a creat o situație cu totul specială. Nici nu mai poate fi vorba despre o cât de mică reconciliere. Se va merge până la capăt, capătul însemnând suspendarea președintelui Iohannis sau arestarea lui Liviu Dragnea. În cel mai bun caz punctul final ar putea însemna viitoarele alegeri prezidențiale.
Nu știm dacă are vreo importanță felul în care arată Codul penal și Codul de procedură penală. Președintele este decis să conteste tot ce vine de la actuala majoritate parlamentară. Dragnea, pe de altă parte, este decis să afirme că președintele nu respectă Constituția.
Ce mai încape între aceste două limite înguste? O criză cât România de mare. Criza morală s-a instalat încă din prima zi de după alegeri. Criza economică pândește la fiecare colț. Cum este foarte clar că starea de tensiune din țară se datorează celor două blocuri politice, în mod normal ar trebui să apară a treia forță. Ca în povestea cu cei doi care se bat și câștigă al treilea.
De unde s-ar putea ivi a treia forță sau a treia cale? Din societatea civilă, însă și ea este prinsă în actuala confruntare. Forțând puțin nota, s-ar putea spune că Dacian Cioloș stă oarecum în expectativă. Se lansează în atacuri la adresa PSD, dar nu apără cu înflăcărare poziția președintelui.
Un sprijin pentru o parte sau alta ar putea veni din străinătate. La prima vedere, prin preluarea unor frânturi din comunicate ale diferitelor instituții internaționale, gruparea președintelui pare să fie în avantaj.
Încă din primii ani de după 1989 dreapta, precum și societatea civilă din jurul ei, a beneficiat de o susținere mediatică și instituțională la nivel european.
Actualul PSD a preluat de la vechiul FSN din mers imunitatea la critica principială venită de afară.
Prin urmare PSD nu va ține seama nici de ce spune Comisia Europeană, nici de Comisia de la Veneția sau de avertismentele destul de șablonarde de la ambasade sau de la Casa Albă.
Opoziția, la fel ca președintele, pot folosi în argumentele anti-PSD aceste comunicate, însă ele nu le asigură victoria. Soluția se află tot în interior și ea se numește majoritate parlamentară.
Obținută prin negocieri sau alegeri, singurul lucru care contează este exact acea majoritate pe care președintele a numit-o “dictatura majorității”. Dar râvnita “dictatură a majorității”, în realitate ea fiind chintesența democrației, nu se obține printr-o grevă. Fie ea chiar și cu iz de superioară regalitate.
