Asculta acest articolLa sfârşitul Congresului PSD noul lider anunţa că prima şedinţă a Comitetului Executiv al partidului va avea loc în judeţul Satu Mare. Nu ştim cât de în serios a fost luat acest anunţ. Pentru o simplă şedinţă să deplasezi cel puţin o sută de oameni, printre care 9 miniştri, în frunte cu premierul, 600 de kilometri până în punctul cel mai îndepărtat de Capitală? În realitate nu este vorba de o şedinţă obişnuită. Miniştrilor li s-a făcut un program.
Cei nouă, cu premierul zece, s-au împărţit în vreo cinci echipe care se vor deplasa prin judeţ. Ca o armată de ocupaţie. Însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei locale, de primari şi consilieri, de parlamentari, de conducerea Consiliului Judeţean, nu în ultimul rând de ziarişti, miniştrii vor lua la cunoştinţă în mod direct realitatea de pe teren. Este un experiment politic inedit. Este ca şi cum s-ar deplasa moara pe la fiecare sac. În Ardeal există vorba “Vine Clujul pe la noi”. Însă nu s-a mai auzit, nici sub formă de banc, ceva de genul “Vine Bucureştiul pe la noi”.
Vizite la cel mai înalt nivel au mai fost. În general în preajma campaniilor electorale. O echipă destul de numeroasă l-a însoţit pe fostul prim-ministru Emil Boc prin 2010-2011. Vizita în Satu Mare a fost atât de secretă încât despre ea s-a auzit doar “pe surse”. Nu a fost anunţată nici presa. Alt partid, altă abordare. PSD vrea să treacă drept un partid foarte apropiat de oameni. Culmea este că, în ciuda impresiilor proaste pe care le avem despre toate formaţiunile politice, PSD chiar este partidul care se bucură de cea mai mare popularitate în rândul populaţiei. Poate că aşa sunt partidele de stânga. Poate că politicienii de stânga sunt mai simpli, mai umani decât cei de dreapta. De aici li se trage partidelor de stânga şi acuzaţia că sunt populiste.
Invazia unui grup atât de masiv de demnitari într-un judeţ nu foarte mare îşi va lăsa amprenta pe viaţa politică şi, să sperăm, şi pe cea socială şi economică. Repartizarea unei sume de bani într-o localitate mică are un alt impact decât ar avea aceeaşi sumă în Bucureşti, Cluj, Braşov sau alt mare oraş. PSD a înţeles mai devreme decât alte partide că ţara este formată din comunităţi mici care trebuie cucerite rând pe rând. Pe de altă parte, dreapta s-a limitat şi se limitează să constate că deţine controlul în marile oraşe. În bună parte şi după fuziunea cu fostul partid al lui Băsescu, PNL rămâne un partid al zonelor urbane. În condiţiile în care o jumătate a populaţiei poate fi considerată rurală, PNL se află în postura unui partid minoritar. Sondajele reflectă această situaţie. PSD se menţine în preferinţele alegătorilor la o cotă ridicată şi constantă, pe când PNL variază în funcţie de evenimente, în funcţie de popularitatea şi încrederea de care se bucură preşedintele Iohannis.
Dacă PNL nu-şi poate lărgi bazinul electoral decât prin prezentarea unui program liberal, PSD poate face adevărate salturi de natură liberală. Cum a fost scăderea TVA, de pildă. Aceeaşi măsură luată de PNL nu ar fi fost însoţită şi de creşterea salariilor, cum a procedat PSD. Aceste diferenţe de abordare fac din PSD un partid mai popular decât PNL. Din această cauză liderii PSD sunt primiţi cu ceva mai multă pâine şi sare atunci când poposesc prin ţară decât liberalii. Pălincă se pare că toate partidele primesc în mod egal, fără discriminare. Poate că dacă guvernul Ponta va rezolva problema accizei PSD-ul va primi o porţie mai mare, chiar şi de voturi la viitoarele alegeri.
