Asculta acest articol Ceremonia de învestire în funcție a președintelui Klaus Iohannis a fost una deosebit de fastuoasă. Niciun alt președinte nu și-a preluat funcția după un protocol atât de elaborat. Primirea-predarea s-a făcut într-un regim semi-secret. Cel ce pleca de la Cotroceni îl aștepta pe cel ce îi lua locul la sediul președinției, semnau ce aveau de semnat și cu asta se cam termina.
De data aceasta parlamentul a găzduit un public ales. Parlamentarii puterii și opoziției s-au comportat exemplar. Nu s-a auzit nici tropăit de picioare, nici huiduieli. Au fost prezenți foștii președinți, cu o excepție regretabilă. Traian Băsescu a fost marele absent. Dar cum și-ar fi găsit locul alături de reprezentantul Majestății Sale atâta vreme cât a avut o ieșire cu totul deplasată față de regele Mihai? Au fost prezenți reprezentanții ambasadelor străine de la București, dar și capii Bisericii Ortodoxe și Romano-Catolice. Klaus Iohannis a jurat pe Biblie și a primit binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe. Pe scurt, neamțul ales președinte al României a reușit să-i adune pe români la un loc. Mai mult decât atât, a reușit să creeze un moment emoționant în cel mai înalt forum al democrației, Parlamentul României, cunoscut de altfel, ca un loc al conflictelor deschise, al certurilor, al dezbinărilor.
Dincolo de organizarea impecabilă, discursul președintelui Iohannis a fost o sinteză a speranțelor națiunii române. A vorbit despre un proiect de țară, despre consens, despre conlucrarea tuturor forțelor politice în interesul național. Cum să nu aplauzi un asemenea discurs? O fi fost conceput de noul președinte, i l-o fi scris cineva? Contează prea puțin. Important este să și-l asume în întregime, mai cu seamă că mai degrabă sună a manifest decât a discurs.
Important este că a fost ascultat cu interes de toată lumea. Cel puțin așa părea. Premierul Victor Ponta, fostul său contracandidat, l-a felicitat primul. Să zicem că este un semnal pentru transpunerea în practică a consensului. Desigur, asta nu înseamnă că puterea și opoziția se vor pupa în parlament. Lupta politică va continua, dincolo de declarații protocolare continuă lupta pentru putere. Dacă nu se va transforma într-o bălăcăreală inutilă, lupta politică trebuie să conducă la progres. Va fi Klaus Iohannis omul care va împăca varza, capra și lupul în interesul României? Toată lumea așteaptă acest lucru de la el.
În ziua când un nou președinte depune jurământul ar fi nepotrivit să vorbim despre fostul președinte. Dar Traian Băsescu, un personaj conflictual, care ca președinte are și merite remarcabile, promite, sau mai exact amenință, că reintră în politică imediat înscriindu-se în PMP. Va încerca să-l obstrucționeze pe noul președinte? Oricum, el devine un personaj marginal. Ceea ce contează este relația președintelui Iohannis cu premierul Victor Ponta.
Dacă, așa cum promitea în campania electorală, va încerca schimbarea imediată a guvernului, Iohannis va dovedi că nu este decât un altfel de președinte-jucător. Pentru consolidarea instituțiilor, pentru credibilizarea lor, trebuie respectate rezultatele alegerilor. Departajarea alegerilor locale, parlamentare și a prezidențialelor este o condiție esențială a stabilității politice.
Dacă PSD a încurajat traseimul politic după ce a câștigat parlamentarele, este de datoria președintelui Iohannis să-l stopeze. Dar interzicând traseismul nu se poate realiza o nouă majoritate parlamentară. Deci nu este posibilă o schimbare de guvern până la alegerile din 2016. Desigur, dacă UNPR, PC și PLR nu lasă baltă PSD-ul. Dar atunci când vorbește la modul serios despre un proiect de țară, despre consens și conlucrare, mai poți pretinde schimbarea unui guvern cu alt guvern? Deși foarte atractiv, promițător și dătător de speranțe, discursul de învestire a președintelui Iohannis cuprinde în sine multe contradicții. Lunile următoare vor desluși ce a vrut cu adevărat să spună Klaus Iohannis și ce intenționează să facă în următorii cinci ani.
