Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Despre un politician descurcăreţ care iese bine din orice situaţie se spune că este “abil”. Printre cei mai abili politicieni s-au numărat Ion Iliescu, urmat de Traian Băsescu. Primul a dominat primii ani de după căderea regimului comunist, sfârşind prin a fi târât în numeroase procese.

Interesant este că deşi mandatul prezidenţial era de patru ani, Ion Iliescu a deţinut funcţia de preşedinte zece ani. Printr-o inginerie legislativă nu s-a luat în considerare mandatul dintre anii 1990-1992.
Deşi a pierdut alegerile în 1996, a recâştigat un mandat între 2000-2024.

Cum a reuşit să domine scena politică o vreme atât de îndelungată? Prin calităţile sale personale, dar mai ales cu ajutorul fostelor instituţii de forţă din timpul regimului comunist, printr-o abilă manipulare a populaţiei.

Sloganul “Nu ne vindem ţara”, teama indusă în populaţie că vin moşierii să-şi ia averile, aţâţarea unor categorii sociale împotriva alteia, culminând cu mineriadele, au fost principalele lui arme politice.

România a pierdut ani preţioşi în care s-ar fi putut racorda la valorile democraţiei încă din anii 1990-1992. Oamenii politici Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Sergiu Cunescu, o serie de activişti din societatea civilă, oamenii de cultură, studenţi, prima generaţie de politicieni apăruţi după revoluţia anti-comunistă nu i-au putut face faţă.
Ion Iliescu şi partidul său, ajutaţi de elemente din fosta Securitate, au controlat politic şi guvernarea din perioada 1996-2000. PNŢCD, principalul partid de guvernare în mandatul preşedintelui Emil Constantinescu a fost practic anihilat, scos din istorie.

Următorul preşedinte nu a fost mai puţin abil decât predecesorul său de tristă amintire. Demarând puternic, ca un bolid, apăsând pe acceleraţie şi când trebuia să pună frână, Traian Băsescu şi-a perfecţionat instrumentele prin care a reuşit să domine scena politică un deceniu. În numele luptei anti-corupţie, a inventat protocoale, a pornit o “operaţiune specială” prin care a ras liderii fragilei clase politice, unii mizând pe social-democraţie, alţii pe liberalism. Băsescu nu a făcut distincţie de ordin ideologic şi doctrinar. Toţi cei ce erau împotriva sa, ca politician, deveneau duşmani de clasă, duşmani ai poporului.

A sfârşit în acelaşi mod ca Ion Iliescu. Târât prin justiţie şi-a pierdut privilegiile de fost preşedinte, în urma unui proces prin care a fost declarat fost informator al Securităţii.

Aflat pe ultima sută de metri a mandatului de zece ani, Klaus Iohannis nu este un politician abil. Urmaşul lui Traian Băsescu este primul preşedinte cerebral. Numai că în politică este mai important să fii un politician abil decât unul cerebral. O ultimă dovadă că este un cerebral este lepădarea lui de prietenul care a câştigat licitaţia pentru achiziţionarea de maşini BMV pentru poliţia română.

Trei decenii, trei preşedinţi. Fiecare cu stilul său, dar toţi urmărind să-şi consolideze puterea şi influenţa. Dovadă că nu au jucat cinstit, că nu au respectat normele dintr-o societate democratică a fost recâştigarea celui de-al doilea mandat, deşi în primul mandat ţara nu a progresat. S-a încetăţenit ideea că s-au folosit de serviciile speciale, de SRI.
Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, a ţinut un discurs în faţa studenţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la începeresa cursurilor de studii de securitate, în care le transmitea decidenţilor politici să se hotărască odată ce rol vor să le atribuie serviciilor de informaţii. Această afirmaţie, de neimaginat în timpul mandatelor lui Iliescu şi Băsescu, arată că aşa cum este acum organizat, ceva nu este în ordine cu Serviciul Român de Informaţii. Altfel de ce s-ar chinui să impună o nouă lege de funcţionare? Nu era normal ca legea să se fi modificat la începutul sau în timpul primului mandat al preşedintelui Iohannis?

Pe un ton de om supărat, Eduard Hellvig nu şi-a ascuns nemulţumirea că şi după 33 de ani, în continuare se vorbeşte despre SRI ca despre fosta Securitate. Oare cine este de vină?

În mod direct şi personal vina o poartă cei patru preşedinţi pe care i-a avut România. Din cauză nu poate fi scos nici Emil Constantinescu, deşi la sfârşitul mandatului a declarat că a fost învins de Securitate.

Se poate spune, fără să se greşească foarte mult, că directorul SRI se adresa direct preşedintelui şi mai puţin “decidenţilor” politici, biete piese mutate din loc în loc de o mână nevăzută, lungă încât să ajungă în toate cotloanele.

Sigla Informatia Zilei

Austria e de vină!

Asculta acest articol Votul negativ al Austriei ţine România la porţile spaţiului Schengen. Asta înseamnă pierderi de milioane de euro,

Plățile cash sparg coabitarea PNL-PSD

Câinele nu pleacă din fața măcelăriei, spune un proverb drag politicienilor optimiști când vine vorba despre desfacerea unei coaliții de guverne.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now

Partea spectaculoasă din reforma Ciolacu

Dacă multe din măsurile incluse în pachetul de reforme fiscale sunt ambigue, discutabile, interpretabile, există o adevărată vedetă, o culme, un fel de Everest al Reformei pentru care primul ministru îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului. Este vorba despre impozitarea cu 70% a averilor care nu pot fi justificate prin acte.