Image 1
Image 2

“Ultimul lepros”, one-man show în ediţie revizuită şi reîncălzită

Scenă din spectacolul din 2011
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Scenă din spectacolul din 2011
Scenă din spectacolul din 2011

   În primăvara anului 2011 asistam impresionat în sala Studio a Teatrului de Nord la premiera unui one-man show plin de forţă, cu mesaj social şi impact vizual, realizat de actorul Vlad Chico şi intitulat “Ultimul lepros”, construit pe texte de Vlad Zografi. S-a jucat foarte puţin atunci, din păcate.

    De aceea vestea că spectacolul se va relua a fost o bucurie pentru cei ce l-au văzut la naşterea sa. Era şi mai interesantă contribuţia lui Radu Botar la regie, ca unul care a realizat cel puţin două recitaluri rămase în memoria publicului: “Novecento” şi “Bufonul regelui”. Ne-am bucurat să-l revedem pe Radu la intrarea în sala de spectacol, pentru că tratamentele urmate par să-i fi fost de folos.

Premiza spectacolului, prin textul ales de actor, este condiţia omului bolnav, printr-un exemplu cu adănci semnificaţii inclusiv în etosul biblic: lepra, o boală care impune distanţarea de oameni, de societatea şi preocupările lor, şi o dureroasă singurătate. Leprosul lui Zografi devine un ascet fără voie, un vagabond care tânjeşte după afecţiune sinceră şi, pe undeva, un cinic asumat, unul care vede falsitatea din jurul său şi o expune fără menajamente.

În spectacolul revizuit, care a avut premiera duminica trecută, prima menţiune a leprei e însoţită de un gest al actorului care trimite conceptul, literalmente, între ghilimele. Riscul cel mare este diluarea puternică a impactului piesei, care devine un fel de “divan al proscrisului cu lumea”, o serie de procese de intenţie adresate omenirii, medicilor, preoţilor, interesante ca idee, dar lipsite adesea de sevă. De asemenea, s-a renunţat la machiajul care, după cum vedeţi în imagine, aproape îl desfigura pe Vlad Chico în varianta iniţială a monologului. Dramatismul paroxistic al scenei din Evanghelii în care Isus sărută un lepros – evocată în spectacolul curent şi ilustrată cu imagini ale unui sobor de preoţi echipat cu toată parafernalia de rigoare – derivă şi din vizualitatea scenei, cu chipul boţit de boală al leprosului, atins şi curăţit de puterea divină. Renunţarea la machiaj, în ediţia 2014 a acestui one-man show, transformă personajul într-un simplu paria social, un vagabond. Desigur, discursul lui rămâne actual şi provocator, dar ce legătură mai are asta cu un lepros, ba chiar cu “ultimul lepros”?

Scenă din spectacolul din 2014
Scenă din spectacolul din 2014

Acestea fiind spuse, spectacolul are şi multe părţi bune, în majoritatea lor legate de prestaţia actoricească a lui Chico. Acesta aduce în scenă o mare varietate de tonuri şi oferă o demonstraţie de mişcare scenică (ies în evidenţă sincopele epileptice ale bolnavului, punctate multimedia şi încheiate cu fraza-motto “Pentru o viaţă sănătoasă inspiraţi, expiraţi”, semnal de revenire la normal). Decorul amenajat de Adrian Ganea e simplu, dar nu modest, iar folosirea unui ecran de televizor dezafectat e unul din momentele importante şi interactive ale serii, percutant în special în zile ca acestea, în care credibilitatea televiziunii este în cădere liberă. Partea audiovizuală a fost asigurată de Blue Sound.

Pe de altă parte, finalul sentimental, abia şoptit, lasă din nou o senzaţie de literatură motivaţională de duzină, genul prevalent în librării în zilele noastre, în loc să provoace catharsisul pe care, de bine de rău, mulţi spectatori l-au resimţit la finalul premierei primei versiuni. Aş îndrăzni să spun că, în noua sa înfăţişare, “Ultimul lepros” e prea cuminte, prea manierat. Dacă în multe spectacole jocul mai grosier strică ansamblul, aici ar fi nevoie de mai mult patos şi, neapărat, de recuperarea impactului vizual pierdut. Pentru că, în fond, personajul lui Zografi întrupat de Vlad Chico este un om aflat la limita disperării, un loc din geometria sufletului unde fineţurile au fost lăsate de mult deoparte.

Spectacolul va fi reluat în seara zilei de ­joi, 4 decembrie.

1 comentariu

  1. Stiu si eu ceva cu leprosi. Un ardelean si un lepros stau la inchisoare. La un moment dat, leprosului ii cade o ureche…o ia si o arunca pe geam. Dupa un timp leprosului ii cade nasul…il ia si il arunca pe geam. Dupa alt timp ii cade un deget…il ia si il arunca pe geam. Ardeleanul nemaisuportand, spune:
    – No, dupa cum bag eu de seama dumneata vrei sa evadezi.

Lasă un răspuns