Image 1
Image 2

Ultima săptămână de campanie nu înseamnă şi ultima bătălie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Peste exact o săptămână vom avea rezultatele de la alegerile parlamentare. Probabil se va cere renumărarea voturilor, pentru că majoritatea se va forma la diferenţe foarte mici. Ca partid, PSD va fi greu de bătut în această ultimă săptămână. Partidul lui Liviu Dragnea îşi păstrează avansul obţinut încă de la alegerile locale, situându-se între un procent optimist de 43% şi altul mai modest de 38%. PNL rămâne pe poziţia a doua, însă distanţa exactă faţă de primul clasat este greu de anticipat. De la sondaj la sondaj, PNL urcă spre 35% sau coboară la 25 de procente. Neclară este şi poziţia USR, şi acest partid variind de la 10 la 20 de procente.

Puţin peste pragului electoral se află patru partide. Dintre ele ALDE pare conducător de pluton, urmat de UDMR şi PMP, iar puţin mai la coadă, dar călare pe prag, aflându-se PRU. Împărţind apele de uscat sau grâul de neghină, adunate şi iar adunate, pe criterii de simpatii şi interese reciproce, rezultă o cvasiegalitate. Niciodată nu au fost atât de multe formaţiuni politice care să determine majoritatea. De cele mai multe ori diferenţa a fost făcută de UDMR. De data aceasta există o concurenţă foarte mare. Orice partid mic poate înclina balanţa.

Dar înafară de ALDE niciunul nu şi-a exprimat în mod limpede, fără echivoc, orientarea. UDMR preferă să se abţină. PMP pare să se îndrepte spre tabăra lui Klaus Iohannis, însă Băsescu este imprevizibil. USR, în fapt nu este decât o extensie a PNL. În ciuda programului, constituit doar din slogane, există acolo multă indecizie. Ca în cazul oricărui partid născut dintr-o stare de spirit, lipsa de experienţă îşi va spune cuvântul. Oastea de strânsură, cu ceva peste PP-DD, se poate împrăştia la fel cum s-a adunat. De pildă dacă se va produce o nouă catastrofă de tip Colectiv, iar PNL, în eventualitatea că va fi la guvernare, nu va reuşi să rezolve problema la timp, USR îşi va lua catrafusele şi va părăsi corabia puterii.

Evenimente neprevăzute care implică societatea civilă apar mereu. Chiar în aceste zile s-a produs un incendiu într-un club din Statele Unite asemănător cu cel de la Colectiv. Au murit peste 35 de tineri. Va cădea guvernul federal sau măcar îşi va da demisia primarul sau guvernatorul statului unde s-a produs catastrofa? Sau va apărea un partid al străzii care va concura serios Partidul Republican sau Democrat?

Nu suntem noi mai împliniţi ca societate civilă ca americanii.  Tocmai din această cauză doar la noi o criză poate da naştere unui partid sau unei mişcări politice. Întrebarea este cât rezistă? Până trece criza sau până apare alta.

Vorbind despre partidele din preajma pragului electoral, se poate uşor constata că PRU a apărut ca o replică la USR. Şi este în ton cu ultima modă în politică, a naţionalismului patriot prezentat ca un patriotism naţional. Aceste mişcări acaparează tineretul şi influenţează opţiunile politice ale unor mari grupuri sociale. USR şi PRU sunt la fel de periculoase. Primul pentru că, printr-un discurs populist, fără substanţă,  rupe din electoratul dreptei, în speţă al PNL, al doilea pentru că readuce în actulitate xenofobia, ura faţă de străini, îmbrăcând-o în hainele de duminică ale extremismului.

Situaţia, în orice variantă de guvernare, nu este deloc încurajatoare. Dacă vine PSD la guvernare începe din nou nou balamucul, iar dacă reuşeşte Iohannis să încropească o majoritate, ea va fi fragilă, nesigură şi mai ales va genera un guvern neperformant, de amatori. Partidele, în special PNL,  au fost curăţate de personalităţi marcante printr-un exces de zel. Ce înseamnă “etic şi moral” în politică? Demagogie pură.   Sub aceeaşi mască a integrităţii s-au produs epurări politice şi la PSD. Prin urmare şi PSD are toate şansele să facă un guvern slab, tot de amatori. Ultima săptămână de campanie electorală nu înseamnă şi ultima bătălie politică. Lupta va continua şi după alegeri.