Image 1
Image 2

Ultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În plină iarnă, cel puțin dacă ne luăm după calendar, se încheie sezonul regulat din primul eșalon al fotbalului din România. Altădată, când campionatul se juca după sistemul clasic nici măcar nu se dăduse startul la retur. Dar, acum când legea, la noi cel puțin, o fac televiziunile, de unde vin bani importanți pentru unele echipe, se joacă aproape tot anul.

Dar hai să ne uităm la programul ultimei etape. Iar cel mai important meci este cel dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Revenind la derby-ul rundei, este un meci între actuala campioană și ocupanta locului 2 în Liga 1, CFR Cluj și Universitatea, echipă care este în căutarea titlului. Un adevărat derby în Bănie. Să sperăm că vom avea parte și de un joc de calitate, peste ce am văzut până acum în campionatul nostru.

Tot duminică se joacă alte trei partide cu miză importantă. Sunt partide în urma cărora vor fi stabilite ultimele echipe care vor merge în playoff. Toate aceste trei partide se vor juca duminică după amiază cu începere de la aceeași oră. Dar și celelalte jocuri au miza lor pentru că este important să mergi cu zestre bună de puncte în playoff sau playout.

Programul etapei a 26-a:
Sâmbătă, 22 februarie: FC Voluntari – Hermannstadt (16:30), FCSB – Chindia Târgovişte (20:00)
Duminică, 23 februarie, ora 16:30: FC Viitorul – Academica, Gaz Metan – Dinamo, Astra Giurgiu – Sepsi
Duminică, 23 februarie, ora 20:00: Universitatea Craiova – CFR Cluj
Luni, 24 februarie: FC Botoşani – CSM Poli Iaşi (20.00)

CLASAMENT
1.CFR Cluj 25 14 7 4 49-16 49
2.Univ.Craiova 25 14 4 7 41-26 46
3.FCSB 25 13 4 8 36-28 43
4.FC Botoșani 25 11 9 5 34-29 42
5.Astra 25 13 5 7 36-27 41
6.Gaz Metan 25 11 7 7 33-30 40
7.FC Viitorul 25 11 6 8 44-29 39
8.Dinamo 25 10 4 11 37-40 34
9.Sepsi 25 7 11 7 28-24 32
10.Hermannstadt 25 5 10 10 26-42 25
11.Chindia 25 6 6 13 28-46 24
12.Poli Iași 25 5 7 13 25-38 22
13.Academica 25 4 9 12 30-47 21
14.FC Voluntari 25 4 5 16 20-45 17

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with