Image 1
Image 2

UDMR analizează protocolul de colaborare cu PSD-ALDE

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat luni că partidul va analiza, marţi, protocolul de colaborare parlamentară cu majoritatea PSD-ALDE, pentru a decide dacă renunţă la acesta ori îl continuă.

“Mâine (marţi – n.r), la ora 10:00, vom avea o şedinţă reunite a grupurilor noastre în care vom discuta despre priorităţile sesiunii de primăvară, vom analiza protocolul de colaborare parlamentară cu coaliţia PSD-ALDE, ce experienţă avem de anul trecut şi vom lua o decizie. Astăzi nu am discutat despre aceste aspect. În fiecare sesiune parlamentară facem o analiză şi tragem o concluzie. Ori mergem mai departe şi atunci nu trebuie să faci nimic, ori renunţăm la protocolul de colaborare. Această decizie va fi luată mâine”, a declarat Kelemen, la Parlament.

Potrivit Mediafax, întrebat dacă descentralizarea mai este un deziderat pentru UDMR, liderul maghiar a răspuns afirmativ.

„Este, sigur. Săptămâna trecută, când a fost doamna prim-ministru desemnat la noi, am discutat de descentralizare, am discutat de acest proiect important care, în 2013, a fost într-un pachet mare adoptat, dar nu a trecut proba constituţionalităţii, dar nu din cauză că ar fi fost vreo problemă cu descentralizarea, ci exista un alt motiv: nu au fost hotărârile consiilor locale şi judeţene luate pentru a primi patrimoniu şi atribuţii. Deci, trebuie să luăm pe segmente foarte bine definite şi trebuie făcut în aşa fel încât acele problem semnate de CCR în 2013 să nu mai apară, dar rămâne un deziderat şi am înţeles că şi pentru Guvern rămâne un deziderat, asta a fost afirmaţia colegilor când au venit săptămâna trecută la noi în grupuri”, a susţinut Kelemen Hunor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with