Image 1
Image 2

Turneu de box și întâlnirea fostelor glorii în weekend

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vineri începe Cupa Voința Memorial “Timofie Pogăceaș și Liviu Ghețe”

În decurs de o lună, municipiul Satu Mare se pregătește să găzduiască un al doilea turneu de box. Sala de sport a Liceului “Constantin Brâncuși” va susține meciuri spectaculoase în zilele de vineri și sâmbătă. Acolo se va desfășura Cupa Voința Memorial “Timofie Pogăceaș și Liviu Ghețe”, două nume mari pe care le-a dat județul nostru în acest sport, dar care din păcate nu se mai află printre noi.

“În memoria celor doi și nu numai vom ține un moment de reculegere. Au fost cei mai buni antrenori care au scos rezultate bune pe plan național și internațional. La finala criteriului primăverii de la Galați din anul 1975, maestrul Pogăceaș a fost antrenorul care a regretat cel mai mult că nu am fost calificat la finala Campionatului European de seniori. Selecția a avut loc la Galați, am făcut categoria de 48 kg, după ce am fost înscris la 54, pentru calificare. A regretat foarte mult după finala cu Moria Ioan de la Cluj că a fost chemat un singur sportiv la Europene. Am făcut un sacrificiu tocmai pentru Europene. A ținut foarte mult la mine și mi-a spus că am fost cel mai disciplinat sportiv pe care l-a avut”, ne transmite Gheorghe Sabău, antrenor la Voința.

Peste 50 de sportivi vor urca în ring, la mai multe categorii de vârstă și greutate. Și-au anunțat prezența sportivi de la cluburi precum: Voința Satu Mare, Olimpia Căuaș, Arena Seini, “U” Cluj, CSM Cluj, Voința Cluj, CSS2 Baia Mare, CSM Baia Mare, CSS Sighet, CSM Slatina. Primii trei sportivi de la fiecare categorie vor primi diplome și medalii, iar antrenorii și cluburile participante câte o cupă. De menționat că vor fi câte patru sportivi la o categorie. Legat de arbitri, vor sosi oficial din Cluj-Napoca, Baia Mare, Zalău, Oradea.

Programul este următorul:
Vineri, 23 iunie
• orele 9-11: cântarul oficial
• ora 15: deschiderea oficială și prima gală
Sâmbătă, 24 iunie
• ora 11: gala finalelor

Pasionații acestui sport sunt invitați la sală în număr cât mai mare, intrarea fiind gratuită.
“Facem o verificare a potențialului pugilistic pentru sportivii clubului Voința, în special la cadeți și tineret, categorii care din septembrie vor participa la campionatele naționale și Cupa României. Până atunci vom mai avea competiții pe plan inter-județean”, precizează Sabău.

Întâlnirea fostelor glorii sătmărene

Vineri, 23 iunie, se va organiza și o întâlnire a fostelor glorii din boxul sătmărean, ediția a cincea. Iar organizatorii ne-au dat o listă cu fostele glorii care sunt invitate.

Pe ea apar: Gheorghe Sabău, Ioan Ghere, Alexadru Coroianu, Iosif Sandor, Ioan Siliște, Gheorghe Covaci, Ștefan Crișan, Liviu Moldovan, Alexandru Gyula, Florin Mulcuțan, Francisc Kosor, Timoie Pogăceaș jr., Alexandru Toth, Vasile Tamaș, Zoltan Vadasz, Mihai Stan, Gavril Boitor, Gheorghe Iacob, Ioan Mândruț, Ioan Păcurar, Bandi Iacner, Ioan Gavriș, Kanyo Kalman, Iosif Nagy, Dan Burulea, Bandi Mateaș, Alexandru Gorcsi, Dezideriu Marcocian, Mihai Ciorcaș, Teodor Vârlan, Vasile Tivadar, Attila Vereș, Gaspar Micloș, Liviu Avram, Arpad Pataki, Richard Szilagyi, Cosmin Șorean, Florin Grămadă, Mircea Teacă, Zsolt Adamco, Tibor Szilagyi, Florian Ștef, Ioan Tănase, Ștefan Koșa, Radu Petric.

Întâlnirea va avea loc în seara de 23 iunie la hotelul Aurora, iar cei care apar pe lista de mai sus trebuie să confirme prezența la numărul de telefon: 0755.480.205 (Gheorghe Sabău, antrenor CS Voința).

Organizatorii sunt Primăria SM, CS Voința, Asociația Județeană de Box Satu Mare și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

FOTBAL

S-au stabilit grupele de la Copa America

S-au stabilit grupele din primul tur de Copa America 2024. Va avea un format lărgit, cu 16 echipe, zece din America de Sud şi şase din zona CONCACAF (America de Nord, America Centrală şi Caraibe).