Image 1
Image 2

Trotuarul din preajma Centrului de Transfuzie Sanguină întoarce orașul Satu Mare în epoca medievală

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Asociația de proprietari de pe strada Careiului nr. 28 bloc 8 reclamă, prin intermediul cotidianului nostru, starea deplorabilă a trotuarului care mărginește blocul, pe latura care e paralelă cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Satu Mare.

“Aducem în atenția Primăriei, a gospodarilor locali, că trotuarul de lângă blocul nostru se înscrie între zonele de toată rușinea ale orașului – arată în sesizarea lor cetățenii imobilului cu pricina.

Pe lățimea lui mică, fiind înțesat de gropi, îți stâlcești picioarele trecându-l, și în plus nu prea poți nici să cobori dat fiind că circulă frecvent autovehicule, unele fiind parcate de nu mai știi cum să îți unduiești corpul pentru a le ocoli.

La drept vorbind, pentru mașinile ambulanței care ies dinspre partea opusă trebuie să dai prioritate!
Este dezolant ca în fața unor instituții importante precum Centrul de Transfuzie Sanguină, sau Serviciul Județean de Ambulanță, să avem astfel de trotuare.

Primăria municipiului, sau viitoarea administrație a orașului dat fiind să suntem cu câteva zile înainte de alegerile locale, trebuie să aibă în vedere acest aspect!”

5 comentarii

  1. Si ce vreti ?…. ne intoarcem in epoca medievala !. Pe canalele romanesti de TV in mare parte doar de clanuri se vorbeste !. Au aparut Clanurile specifice epocii medievale in romanica !!!.Autoritatile romane nu sunt capabile sa lichideze/desfiinteze Clanurile !…..Unii sefi ai pulitiei colaboreaza cu sefii Clanurilor !!!….Aici s-a ajuns si inca vreti dezvoltare, ha,ha,ha…

Lasă un răspuns

Connect with