Image 1
Image 2

Trei magazine sunt în România în care se poate plăti cu amprenta

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Evoluția tehnologiei schimbă modul în care facem cumpărături. Mai nou nu mai avem nevoie de portofel atunci când mergem la supermarket. Acum putem să încercăm, de pildă, sistemul de plată… cu amprentă.

Este prima metodă de plată biometrică din România. Astfel de soluții sunt folosite deja de mai bine de doi ani în Marea Britanie sau Japonia.
Plata cu amprenta a fost introdusă deocamdată în trei hipermarket-uri din Capitală. Dezvoltatorii sistemului testează noua tehnologie la casele de marcat la care ne scanăm singuri produsele.

Cum funcționează

Sistemul de plată cu amprenta este activat cu ajutorul unei aplicații pe care o descărcați gratuit pe smartphone. După ce v-ați introdus datele personale în aplicație, mergeți la una dintre casele de marcat adaptate la această nouă tehnologie. Urmează activarea contului și scanarea amprentei, iar apoi, odată ce ați făcut prima plată, pe viitor nu va mai fi nevoie să aveți la îndemână portofelul, dar nici telefonul mobil.

Principala teamă a celor care nu au testat până acum această inovație este legată de stocarea datelor personale.

Cristina Ivasuc, Marketing Manager: ”Nu stocăm amprenta la nivel de terminal. Ea rămâne stocată în telefon. Deci nimeni nu poate beneficia de acest serviciu în cazul în care portofelul este furat sau telefonul nu mai este în posesia utilizatorului”.

Tiberiu Dăneţiu, Director Marketing Reţea Comercială: “Dezvoltăm soluţii care să accelereze plăţile şi iată că în direcţia asta funcţionăm ca întreagă societate globală.”

Plățile cu ajutorul amprentei sau a scanării faciale sunt recunoscute la nivel global drept sisteme biometrice și sunt folosite în Japonia și Marea Britanie de mai bine de doi ani. Mai mult, în anul 2016, una dintre cele mai puternice companii de tehnologie din lume a inaugurat primul magazin fără casieri, unde clienții intră, își fac cumpărăturile și ies.

De curând, a fost introdusă în România și plata cu telefonul mobil sau ceasul inteligent. În perioada aceasta s-au făcut referiri pe rețelele sociale și la o secvență din celebrul film “Back to the Future”, din anul 1985, când s-a vorbit pentru prima dată despre plata cu ajutorul telefonului mobil.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns