Image 1
Image 2

Toader, reacție tăioasă după intervenția SUA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut marți prima reacție după ce Departamentul de Stat al SUA și-a exprimat luni îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi a cerut Parlamentului să respingă propunerile care slăbesc statul de drept.

 

„În primul rând, cu privire la comunicatul Departamentului de Stat. Departamentul de Stat al SUA se exprimă cum și cât i se permite. Am citit și eu comunicatul și găsesc două direcții de exprimare. Prima parte, când se exprimă îngrijorarea cu privire la legislația care ar putea submina lupta împotriva corupției, ar putea slăbi independența judiciară a României. Aici, evident, comunicatul se referă la întreaga legislație. (…) Parlamentul nu poate fi împiedicat să legifereze, pentru că asta este misiunea, competența exclusivă pe care o are de la Constituție.

A doua ipoteză a comunicatului de presă, de data aceasta, în lectura mea, nu se mai referă la tot pachetul de legi, ci se referă doar la anumite propuneri legislative de natură să slăbească statul de drept, să pună în pericol lupta împotriva corupției.

Prin urmare, în lectura pe care am dat-o eu comunicatului, prima parte se referă la tot pachetul de legi, partea finală se referă la anumite propuneri legislative pe care comisia specială le are în considerare și sigur că procedura de legiferare probabil și sper că va fi de natură să conducă la adoptarea unor reglementări echitabile, constituționale, reglementări care să reglementeze deciziile CCR, să mențină standardele europene, să nu afecteze statul de drept și independența justiției”, a spus Tudorel Toader, citat de stiripesurse.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with