Image 1
Image 2

Titus Doboş şi-a lansat la Carei volumul ”Amalgam”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

lansare carei 1Duminică, 25 ianuarie 2015, în sala de simpozioane a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc lansarea cărţii intitulată „Amalgam”, a profesorului Titus Doboş.


Manifestarea a fost organizată de Direcţia de Cultură Carei, al cărei director, Bogdan Georgescu, a făcut oficiul de gazdă în faţa unei săli devenită neîncăpătoare datorită numeroşilor participanţi. După o scurtă prezentare, în care directorul Bogdan Georgescu a subliniat dimensiunea cultural-artistică a evenimentului, din sala alăturată s-a înfăţişat auditoriului Corul Astra, care a interpretat două cântece. Ulterior, alte două tinere au interpretat două piese de muzică folk.

Prezentarea făcută de profesorul Adrian Ţineghe

careiDupă o scurtă alocuţiune a autorului, profesorul Adrian Ţineghe a făcut o prezentare a volumului aparent spontană, dar în realitate atent elaborată, ”în spiritul prieteniei” dintre cei doi oameni de cultură. Preocupat de a ţine dreapta cumpănă în discursul său, vorbitorul a balansat între o abordare ”nici prea laudativă, dar nici prea critică”, după cum el însuşi s-a exprimat. Ca un fel de ecou la umorul lui Titus Doboş, şi Adrian Ţineghe a selectat din carte acele pasaje pline de umor, care au făcut deliciul asistenţei. Bunăoară, când pe stradă autorul cărţii asculta la MP3 muzică de Grigore Leşe, deodată fu cuprins de o ”fericire judeţeană”. În acelaşi ton, prezentatorul mai citează din volum un pasaj de anunţuri matrimoniale, pe de o parte cereri, iar pe de altă parte oferte de prietenie, modul de expunere provocând rumoare în sală. În final, Adrian Ţineghe le-a recomandat celor de faţă să citească lucrarea, ”căci dacă nu, nici nu ştiţi ce pierdeţi”.
De inspiraţie autobiografică, volumul lui Titus Doboş cuprinde un ”amalgam” de întâmplări din viaţa autorului, redate într-o lumină surprinzătoare şi în acelaşi timp într-o notă autoironică şi plină de umor sănătos, cum ar spune Adrian Ţineghe.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with