Image 1
Image 2

Termenul pentru depunerea proiectelor la PNDL2 se prelungește cu o lună

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, a anunţat, sâmbătă, la Slatina, că a fost prelungit cu încă o lună termenul pentru depunerea documentaţiei aferente contractelor de finanţare a investiţiilor prin PNDL 2.

Stănescu a anunţat că noul termen este 30 noiembrie, perioadă suficientă pentru ca toţi primarii care vor beneficia de fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Local 2 să-şi poată lua toate avizele necesare.

„Am luat decizia să prelungim termenul cu încă o lună, până pe 30 noiembrie. A fost o propunere a Uniunii Consiliilor judeţene cu care am fost de acord. Eu, plecând din administraţia publică locală, ştiu exact ce se întâmplă. Cred că vom găsi soluţii ca toată lumea să-şi depună toată documentaţia în cazul tuturor contractelor aprobate. Vom găsi soluţii ca toată lumea să aibă timpul necesar să aducă toate documentele”, a afirmat Stănescu.

Pe de altă parte, el a ţinut să sublinieze că şi termenul iniţial era unul suficient.

„Ştiu cum se desfăşoară lucrurile, ştiu că sunt chestiuni obiective, dar mai sunt şi chestiuni subiective. Oamenii care sunt mai lenţi trebuie înţeleşi şi ei. Nu va fi un impediment pentru că pixul este la mine în mână şi nu va fi nicio problemă în ceea ce priveşte termenul”, a afirmat Paul Stănescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with