Asculta acest articolPrin natura lor, comparațiile sunt hazardate. Nu poți compara mere cu pere, așa cum nu poți judeca două partide care în mod declarativ se revendică de la ideologii și doctrine diferite. Același om transmutat de la un partid la altul își modifică modul de gândire și acțiune.
Puse față în față, PSD și USR au extrem de puține puncte comune. Prin extensie, alegătorii lor ar trebui să fie la fel de diferiți. În schimb între PSD și PNL se pot depista asemănări, unele mergând până la similitudini.
Exact acest lucru a făcut posibilă construcția politică numită USL. Nu după multă vreme au ieșit la iveală diferențele și construcția s-a prăbușit.
Dacă între PSD și PNL s-a putut țese pânza unei alianțe, datorită punctelor comune, urmând același raționament, dacă între USR și PSD nu se poate depista nicio convergență rezultă că între PNL și USR nu pot exista puncte comune. Îi apropie doar conjunctura politică, existența unui adversar comun.
Presupunând că respectivul adversar, evident PSD, se face tot mai mic, devine tot mai clar că, în timp, între PNL și USR vor exista relații de adversitate.
Dar se poate micșora PSD în așa măsură încât principalele formațiuni politice să fie PNL și USR, în formula deja consacrată la europarlamentare, Alianța 2020 USR-PLUS?
Desigur, este hazardat să compari un partid cu un imperiu. În prima lui fază, FSN, PDSR păstrând proporțiile, era un fel de URSS. După dezastrul de la europarlamentare, PSD corespunde cu momentul dezmembrării URSS, dar cu specificația că Rusia a rămas în continuare una dintre marile puteri.
Ar trebui se ne cerem scuze pentru enormitatea unei astfel de comparații, însă prin rapiditatea cu care PSD reintră pe un făgaș normal, refăcându-și unitatea, paralela PSD-URSS nu pare deloc deplasată. Social-democrații s-au repliat și par hotărâți să-și reocupe locul în ierarhia partidelor. Așa cum face și Rusia, după dezmembrarea URSS.
Nu știm de unde își extrage forța un partid ca PSD. Dispariția seniorului Corneliu Coposu a condus la disoluția PN|CD. Dispariția lui Sergiu Cunescu a aruncat PSDR în brațele PDSR, din care, prin fuziune, s-a născut PSD. Fără Traian Băsescu PD, ajuns apoi PDL, s-a topit în masa PNL.
Cazul PSD este atipic. Dispare lider după lider, dar partidul rămâne. A fost întemnițat Adrian Năstase, partidul a supraviețuit. A fost mazilit Mircea Geoană, PSD a rămas intact. S-a retras Victor Ponta, cu gândul de a rupe partidul, PSD pare să rămână intact. Bătut rău, dar întreg.
Îi va fi dat doamnei Viorica Dăncilă să devină un Vladimir Putin al PSD? Contestată, mai precis desconsiderată, tratată cu dispreț, Dăncilă a făcut câțiva pași de strateg politic de anduranță. Pare să-și fi învins concurența prin bătălii de culise, netezindu-și drumul spre șefia partidului. Tentația comparațiilor persistă, dar cu cine să o compari? Cele câteva femei care au încercat să ajungă lideri ale unor partide s-au pierdut printre cutele istoriei. Ultimele doamne, tot blonde, Raluca Turcan și Alina Gorghiu, nu au reușit să-și consolideze pozițiile în fruntea PNL. Am mai avea exemplul Elenei Udrea, dar a fost bătălie fără finalitate. Să fie Viorica Dăncilă excepția care să întărească regula că politica este o lume a bărbaților?
Exact peste o săptămână va avea loc congresul PSD. Odată fixată în poziția de lider al celui mai mare partid din România, Viorica Dăncilă va ridica PSD-ul la gloria de altădată?
