Image 1
Image 2

Teatrul Regal din Madrid şi Scala din Milano îl susţin pe Plácido Domingo

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Placido Domingo
Placido Domingo

Teatrul Regal din Madrid şi Scala din Milano au anunţat că menţin programul care îl include pe tenorul şi dirijorul Plácido Domingo, în ciuda acuzaţiilor de hărţuire sexuală formulate împotriva artistului spaniol, informează La Vanguardia.

Instituţia spaniolă de spectacole a anunţat vineri că Domingo va face parte din stagiunea 2019-2020 şi a spus că acuzaţiile „trebuie să aibă o bază, să fie dovedite în instanţă”. Scala din Milano a confirmat sâmbătă că va menţine reprezentaţiile lui Plácido Domingo programate în perioada 15 decembrie – 13 ianuarie, care vor marca 50 de ani de la debutul lui pe această scenă.

Teatrul Regal a transmis că nu tolerează deloc „niciun fel de comportament care presupune abuzuri şi agresiune sexuală” şi că este solidar cu victimele unor astfel de cazuri. Instituţia a reiterat „admiraţia şi recunoaşterea pentru tot ce înseamnă extraordinara lui carieră în lirica spaniolă şi internaţională şi pentru traiectoria exemplară” în teatru.

Domingo, în vârstă de 78 de ani, a primit în ultimele zile sprijinul mai multor instituţii muzicale, după ce nouă femei – între care opt şi-au ascuns identitatea – l-au acuzat de hărţuire sexuală. Ele fac referire la incidente ce ar fi avut loc în anii 1980.

Orchestra din Philadelphia şi Opera din San Francisco au anulat spectacolele care îl avea drept protagonist pe Domingo. Opera din Los Angeles, unde artistul este director general din 2003, va începe o anchetă internă.

Repertoriul lui Plácido Domingo cuprinde 150 de roluri, cu peste 4.000 de reprezentaţii, vocea sa apare pe mai mult de 100 de înregistrări – opere, arii şi duete – şi a primit până în prezent 12 premii Grammy.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with