Image 1
Image 2

Teatrul de Nord lansează o trupă de improvizaţie

Sigla noii trupe
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sigla noii trupe
Sigla noii trupe

Actorii secției române a Teatrului de Nord și-au format o echipă de improvizatori, numită “ImproŞtim”, și sunt gata de lansare. Mobilizați și îndrumați de Andrei Stan, improvizator experimentat deja, debutează la Satu Mare: Ioana Cheregi, Anca Dogaru, Raluca Mara, Andreea Mocan, Alexandra Odoroagă, Cristian But, Cristian Iorga, Vlad Mureșan, Sergiu Tăbăcaru, Ciprian Vultur. Improvizatori muzicali: Vlad Giurge, Cristian Dan. Primul lor spectacol este programat miercurea viitoare, la ora 20, la Sala Amfiteatru a Casei de Cultură.

Teatrul de improvizație este o formă de teatru în care se folosesc tehnici de improvizație teatrală pentru a crea dialoguri, scene, cântece sau povestiri. De cele mai multe ori publicul propune unde să se desfășoare aceste scene, teme sau titluri pentru discursuri și povestiri sau versuri care sa fie integrate în cântece. Această formă de teatru presupune o relație interactivă cu publicul. Moderatorul spectacolului solicită constant sugestii din partea publicului, pe care actorii le vor integra în scene. Spectacolul de improvizaţie stimulează lucrul în echipă, antrenează viteza de reacție și îi face pe participanți să se distreze așa cum nu s-au mai distrat niciodată, fiecare spectacol fiind diferit.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with