Image 1
Image 2

Teatrul de Nord a deschis stagiunea cu o parabolă a obsesiei perfecţiunii

”Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri”
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
”Reţeta perfecţiunii în foarte mulţi paşi care nu duc nicăieri”
”Reţeta perfecţiunii în foarte mulţi paşi care nu duc nicăieri”

“Reteta perfecţiunii în foarte multi paşi care nu duc nicăieri” constă în sfaturi utile pentru a gândi “eco” şi a trăi “bio”, pentru a fi “fit” şi a ajunge “the best”. Un spectacol de teatru fizic bazat pe “groove” pentru a deveni “zen”. Aşa îşi descrie actriţa şi coregrafa Andrea Gavriliu noua producţie care a deschis de curând stagiunea secţiei române a Teatrului de Nord.

Prezentarea spectacolului detaliază premisa, să-i spunem filosofică, astfel:

”În funcţie de perioada istorică, regiune geografică, statut social, educaţie, oamenii şi-au conceput adevărate reţetare de fabricare a fericirii. Unii au devenit atât de pricepuţi încât au ajuns să îi înveţe şi pe ceilalţi. Astfel că, urmând câţiva paşi simpli, poţi ajunge să fii fericit în orice domeniu. Acasă, într-o relaţie, în societate, la serviciu… Numai că firea competitivă şi mereu nesatisfăcută a omului a făcut ca numărul acestor paşi să crească foarte mult şi cu o viteză mare, iar omul contemporan s-a trezit într-o cursă maraton cu obstacole pentru atingerea fericirii.

Standardele au fost ridicate atât de mult, încât fericirea echivalează cu perfecţiunea. Trebuie să fii perfect sănătos, să ai corpul perfect, job-ul perfect, partenerul perfect, casa perfectă, maşina perfectă, vacanţa perfectă… Spectacolul este un eseu despre încercarea disperată a omului actual de a-şi găsi fericirea, mărginit fiind de toate rigorile societăţii în care trăieşte. Încercând să fie fericit prin a fi perfect. Deoarece imperfecţiunea înseamnă vulnerabilitate. Iar iluzia perfecţiunii îl menţine într-o cursă perpetuă, chiar dacă nu există finalitate”.

Chiar primul tablou al acestui ”teatru fizic” sugerează infinitul acestei curse spre neant, în care protagoniştii bat pasul pe loc la propriu, pe banda automată care le numără paşii, şi se laudă în gura mare cu performanţele lor atletice. Scenariul ne poartă în lumea obsedaţilor de dezvoltare personală, fiind presărat la tot pasul cu slogane şi clişee atât de cunoscute omului modern, care însă prin repetarea neîncetată îşi divulgă absurditatea şi, până la urmă, precaritatea. Efortul frenetic de autoperfecţionare, până la epuizare, vocile mieroase ale ”antrenorilor” care vând reţete de sănătate fizică şi mentală pe bani grei, lasă loc, din loc în loc, epuizării.

Cei opt actori implicaţi în spectacol susţin un adevărat antrenament cu public, în care banda de mers alternează cu exerciţii cu mingea, contorsionări, ritmuri felurite de alergare. Este un recital actoricesc şi sportiv demn de toată admiraţia, mai ales că acest tip de teatru nu s-a prea pus în scenă la Satu Mare până acum. Dar Andrea Gavriliu, renumită pentru curajul şi imaginaţia din spectacolele sale, scoate realmente untul din trupa pe care o pregăteşte, încât Ioanei Cheregi i se formează, până la urmă, o inimă din sudoare, pe tricou, chiar în locul anatomic potrivit. Am putea spune că actorii lucrează aici de le sare inima din piept. Mesajul drumului spre o împlinire niciodată deplină e transmis atât de percutant, încât devine de un comic absurd savuros. Nici n-am numi spectacolul o parodie, pentru că realitatea acestor grupuri de maniaci ai împlinirii de sine depăşeşte cu mult orice tentativă de umor. Iar scena finală apoteotică, în care grupul întâlneşte proiecţia grotescă a idealului de putere, sănătate, lumină şi orice mai vreţi voi, spune foarte multe despre capacitatea omului de a se visa deasupra realităţii sale prozaice şi, până la urmă, naturale. Păcat că nu a fost introdus un ”memento mori” dezumflant la final. Ar fi trimis şi mai intens mesajul către public.

Scenografia este semnată de Alexandru Petre, iar ilustraţia muzicală de Mihai Dobre. Asistent de coregrafie a fost Roxana Fânaţă, tânăra actriţă având experienţa unor spectacole de acest gen (de pildă ”Eteroclit”, prezentat şi la Satu Mare). Designul de lumini, foarte important aici, l-au conceput Lucian Moga şi Alexandru Dancu. Evoluează în spectacol – cu abnegaţie şi devotament – Roxana Fânaţă, Cristian But, Andrei Stan, Raluca Mara, Vlad Mureşan, Ioana Cheregi, Andrei Gîjulete, Crina Andriucă. Spectacolul poate fi (re)văzut vineri, 5 octombrie, în cadrul programului Tranzit Feszt.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns