Târnosirea bisericii din Someşeni

Duminică, 3 iulie 2022, a treia după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Someşeni, Protopopiatul Satu Mare, paroh Pr. Alin Andreescu, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească şi a rostit cvuvânt de învăţătură.

Slujba de târnosire
După primirea foarte frumoasă făcută de un grup de copii şi de credincioşii sosiţi la biserică în acea dimineaţă, în frunte cu preotul Alin Andreescu şi Radu Trandafir, primarul comunei Apa, de care aparţine Parohia Someşeni, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat slujba de târnosire a bisericii, care a fost ridicată în doar doi ani, la sfârşitul secolului al XIX-lea, între 1897-1898, de credincioşii din acest sat, şi care este târnosită pentru prima dată după atâţia ani de la construire.

 


Slujba de târnosire a fost oficiată după toate regulile Bisericii Ortodoxe, prin punerea de Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici în piciorul Sfintei Mese, împreună cu Documentul de Sfinţire, într-un tub de inox, care nu se oxidează, şi pe pat de nisip foarte uscat, ca să nu favorizeze distrugerea în timp, sigilate de Episcop cu ceară topită, ca nimeni să nu poată umbla la ele sute şi sute de ani, poate mii, ceara din sigiliu având inscripţionată monograma Mântuitorului. Tot după tradiţia Bisericii Ortodoxe, în cele patru colţuri ale Sfintei Mese au fost puse icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti, Matei, Ioan, Luca şi Marcu, simbolizând răspândirea cuvântului Evangheliei Mântuitorului în toate colţurile lumii, în cele patru zări, cum se spune, după ce Sfânta Masă a fost spălată cu mare grijă de preoţii participanţi la slujba de târnosire, cu aghiasmă şi apă de trandafiri, unsă cu Sfântul şi Marele Mir. Slujba de târsnosire a mai cuprins sfinţirea bisericii cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu aghiazmă în exterior, precum şi în interior, Sfântul Altar, Proscomidiarul, iconostasul şi toate icoanele de pe el, întreaga pictură din interior fiind şi ele sfinţite cu Sfântul şi Marele Mir. Pe Sfânta Masă, care simbolizează Mormântul Domnului din Ierusalim, au fost puse, după împodobirea cu veşmintele sfinţite, toate cele necesare pentru săvârşirea Sfintei Liturghii: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, două cruci de binecuvântare, candela şi două sfeşnice.
Târnosirea a fost necesară deoarece lucrările la sfânta biserică au fost multe: reorganizarea Sfântului Altar, prin rezidirea Sfintei Mese şi a Proscomidiarului; montarea unui iconostas nou cu icoane pictate; pregătirea şi pictarea integrală a bisericii în tehnica a secco; schimbarea geamurilor bisericii; introducerea gazului şi a unui sistem de încălzire; placarea pardoselii cu granit; placarea cu lemn a pardoselii şi a scărilor de la cor; automatizarea clopotelor; montarea a patru policandre şi două aplice; achiziţionarea de mobilier nou, din lemn sculptat, pentru Sfântul Altar şi biserică; împodobirea sfintei biserici cu traverse bisericeşti noi; înzestrarea bisericii cu obiecte de cult noi pentru săvârşirea sfintelor slujbe; confecţionarea de garnituri brodate pentru Sfântul Altar şi pentru Sfânta Masă; refacerea exteriorului bisericii, a turnului, a tablei de pe acoperiş; montarea unui paratrăsnet nou; recondiţionarea crucii din curtea bisericii şi a gardului sfântului locaş, pavarea aleilor din curtea şi din jurul bisericii; precum şi alte lucrări. Toate aceste au fost executate sub îndrumarea şi conducerea preotului paroh Alin Andreescu, sprijinit cu jertfă şi dăruire de membrii Consiliului Parohial, epitrop Dorel Bonta. Cheltuielile au fost suportate de dreptcredincioşii Parohiei Someşeni, precum şi prin jertfa altor binefăcători.
Cu ocazia târnosirii, Preasfinţitul PĂrinte Episcop Iustin a dăruit bisericii cel de-al doilea hram: naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – Sânzienele.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie
Soborul de 16 preoţi şi patru diaconi a fost format din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mae eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Baia Mare, Pr. Ioan Socolan – protopopul de Satu Mare, Pr. Alin Andreescu – paroh, Pr. Marius Ardelean – din Şagu, Arad, Pr. Dr. Cristian Boloş – din Satu Mare, Pr. Drd. Claudiu Ciascai – din Baia Mare, Pr. Călin Spanciu din Necula, Pr. Călin Palfi din Satu Mare, Pr. Daniel Gros din Apa, Pr. Răzvan Pomian din Livada Mică, Pr. Ciprian Supuran din Negreşti Oaş, Pr. Şerban Pişchiş din Prilog, Pr. Florin Libotean din Tătărăşti, Pr. Dinu Nechita din Româneşti, Satu Mare, Pr. Ionuţ Pleşa din Potău, Pr. Adrian Arba din Băbăşeşti, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Baia Mare.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramueşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, la priceasnă cântând Simona Crişan şi Ionuţ Tocaciu, cântăreţul bisericii.
În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a făcut rugăciunile pentru buna întocmire a văzduhului, pentru ploi la vreme, ca pământul să rodească, pentru îndreptarea timpului peste aceste meleaguri.
Între credincioşi s-au aflat Adrian Cosma, deputat în Parlamentul României şi membru în Adunarea Eparhială, propus delegat pentru Adunarea Naţională Bisericească, primarul Radu Trandafir din Apa, subprefectul Romeo-Liviu POP, Valer Beşeni, vicepreşedinte al Consiliului Judeaţen, Ing. Mircea Leţiu, fost membru Adunarea Naţională Bisericească, viceprimarul Daniel Sălăgeanu.

Cuvântul de învăţătură
Un vast şi folositor cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la Sfânta Evanghelie a duminicii, Despre grijile vieţii, de la Sfântul Evanghelist Matei.
„Evanghelia de azi este o adevărată cartă a înţelepciunii divine, pentru că nimeni n-a rostit niciodată atât de profund, desluşit, înţelept şi dumnezeiesc adevărurile fundamentale despre existenţa umană, despre relaţiile dintre Dumnezeu şi oameni, dintre oameni întreolaltă şi cum trebuie să-şi chivernisească omul existenţa lui pământească sau viaţa lui, ca să poată trăi între două lumi. Noi avem o existenţă între două lumi: între cer şi pământ. Aşa ne-a alcătuit Dumnezeu în mod minunat, că, prin trup aparţinem pământului, iar prin suflet aparţinem lui Dumnezeu, aparţinem cerului. Şi între aceste două lumi omul trebuie să găsească echilibrul atât de perfect, încât să nu se piardă, să nu rămână undeva între ele, să trăiască existenţa lui pământească şi viaţa cu bucuriile ei, pentru că nu se poate rupe de pământ, dar să ţintească cerul, să aibă conştiinţa că dincolo e o altă viaţă şi că prin sufletul lui aparţine acelei lumi. Şi că, dacă aceasta este o pedagogie divină, viaţa aceasta pământească este o şcoală de la toate nivelurile şi pentru toată viaţa.”

Distincţii
În semn de înaltă apreciere şi aleasă preţuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru înnoirea şi împodobirea bisericii, preotul paroh Alin Andreescu a fost hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce.
Preoteasa Anca Andreescu, profesoară cu rezultate deosebite, a fost distinsă cu Ordinul Cultural-Educaţional „Nicolae Steinhardt”.
Consiliul Parohial a fost distins cu Medalia „Preot Nicolae Gherman”.
Diplomele Anului omagial au fost acordate Comitetului de Femei, primarului Radu Trandafir, viceprimarului Daniel Sălăgean, epitropului Dorel Bonta, binefăcătorilor Cristian Gozar, Călin Cardoş, Arnold Brekner, Ioan Paul, Daniel Soponar, Sorin Pop, Florin Rotăreanu, Loredana Ciorba, Ioan Marius Gozar, Bogdan Bărbuş şi Ghiţă Stoica.

Andrei Fărcaş,
redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Abonează-te acum Online!
  1. profesor a spus: 18 iulie 2022, ora 18:20

    FELICITĂRI şi preotului din comuna APA şi credincioşilor, care împreună au făcut multe lucrări în biserica satului, biserică monument istoric. Un preot iubit şi apreciat de credincioşi.

  2. Lazar Petru a spus: 11 iulie 2022, ora 08:04

    Felicitari fam.Andreescu din Iojib pentru realizarile preotului paroh Alin Andreescu.

  3. Lazar Petru a spus: 09 iulie 2022, ora 12:13

    Moment de fericire pentru intreaga familie Andreescu din Iojib si de tristete ca Vasile Andreescu tatal Pr.Alin Andreescu nu a apucat sa participe la acest eveniment festiv al fiului sau. Cred ca s-ar fi bucurat enorm.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517