Image 1
Image 2

Update: Tânăr de 15 ani, mort într-un accident la Coca

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Accident
Accident

În noaptea de joi spre vineri, 6/7 iulie 2017, ora 00.30, pe strada Principală  din localitatea Coca, judeţul Satu Mare, un tânăr de  29 ani din localitate aflat la volanul unui autoturism,  pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune cu un parapet de beton amplasat pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare.

În urma evenimentului a rezultat decesul unui minor de 15 ani şi rănirea unui alt minor, tot de 15 ani, ambii din Coca, pasageri în autoturism.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului, abandonând autoturismul avariat la faţa locului, fiind identificat ulterior de către poliţişti. La testarea alcoolscop,   s-a constatat că acesta avea o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Se pare că tânărul de 15 ani care a murit a fost scos din maşină după accident şi lăsat pe marginea drumului.

Şoferul de 29 de ani a fost arestat. Vineri seara am primit următorul comunicat de la IPJ:

“În cursul zilei de astăzi, 7 iulie a.c., ca urmare a probatoriului administrat în cauză, faţă de tânărul de 29 ani din localitatea Coca,  cercetat pentru  săvârşirea săvârşirii infracţiunilor  de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului, poliţiştii negreşteni au emis pe numele lui ordonanţă de reţinere. În urma prezentării acestuia, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă,  Judecătoria  Negreşti Oaş a dispus arestarea preventivă  pentru o perioadă de 30 de zile.”

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns