Sute de şoferi amendaţi în Satu Mare de poliţişti

Activitate intensă a poliţiştilor la sfârşit de săptămână. După foarte mult timp, alături de RAR, aceştia au stat şi au făcut verificări în sensul giratoriu din Centrul Vechi al municipiului Satu Mare. Despre această acţiune, dar şi despre altele, vă prezentăm în rândurile următoare.

În seara zilei de sâmbătă, 14 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au desfăşurat activităţi specifice în zona centrală a municipiului Satu Mare, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor auto ale căror vehicule produc zgomote care depăşesc pragul fonic impus de lege, cele care emană noxe peste limita maximă admisă, care prezintă defecţiuni tehnice, cele care au aplicate folii neomologate, precum şi cele care au valabilitatea inspecţiei tehnice expirată.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale şi s-a luat măsura retragerii a 12 certificate de înmatriculare, atât pentru autovehicule, cât şi pentru motociclete.

270 de şoferi, amendaţi în weekend în judeţul Satu Mare

Cu acest prilej, poliţiştii rutieri atrag atenţia tuturor participanţilor la traficul rutier că au obligaţia de a respecta toate normele rutiere legislative aflate în vigoare, în vederea asigurării şi menţinerii unui climat de siguranţă al traficului rutier.
De asemenea, astfel de acţiuni vor fi puse în aplicare şi pe viitor, pentru a descuraja adoptarea unui comportament rutier neadecvat pe drumurile publice, întrucât conduita unui conducător auto trebuie să rămână una corectă şi, totodată, să dovedească respect pentru ordinea şi liniştea publică.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au desfăşurat în perioada 13-15 mai activităţi de menţinere a unui climat de siguranţă rutieră, fiind prezenţi pe principalele artere rutiere din judeţ. Astfel, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare care au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru efectuarea unor activităţi de supraveghere, fluidizare şi control al traficului rutier pe raza judeţului, au aplicat peste 270 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 85.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 29 conducători auto. Dintre aceştia, 16 de conducători auto, cu vârste cuprinse între 20-70 ani au fost surprinşi circulând pe drumurile publice cu viteze între 103-170 km/h.

Sătmărel: A fugit de la locul accidentului

La data de 13 mai, poliţiştii rutieri sătmăreni au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier pe raza municipiului Satu Mare, posibil soldat cu victimă. În urma efectuării cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că o persoană de sex masculin a condus un moped pe strada Ferma Sătmărel din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare, s-a dezechilibrat şi s-a răsturant cu vehiculul pe partea carosabilă.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din Satu Mare, pasager al mopedului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare-Secţia UPU, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat în scurt timp ca fiind un bărbat de 37 de ani, din Satu Mare. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce anulat din anul 2020. Faţă de persoana în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depusă la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517