







Deşi s-a suprapus parţial cu concertul klezmer de la Sinagogă şi cu un spectacol al Teatrului de Nord, Seara de relaxare organizată de Centrul Cultural G.M. Zamfirescu a atras un public remarcabil de numeros, aşa că evenimentul a avut loc în Sala Mare a Casei de Cultură.
Seara de relaxare prin meloterapie a beneficiat de participarea membrilor Asociaţiei Sătmărene pentru Promovarea Sănătăţii Mintale. Evenimentul a fost prezentat de dr. Laura Cismaş, medic primar psihiatru. Partea muzicală a fost asigurată de Jakab Emese – pian, Szabo Ildiko Krisztina – voce, Falup Bernadett – voce, iniţiatorul Csaba Cserey – percuţie – şi invitatul special Ferencz Attila – nai. Repertoriul ales, cu certe influenţe orientale, dar şi din arealul celtic sau românesc, a fost bine primit şi apreciat de spectatori.
ASPROSAM (Asociaţia Sătmăreană pentru PROmovarea SAnătăţii Mintale), şi-a propus să-şi centreze activitatea pe tematica sănătăţii mintale individuale şi colective. Experienţa profesională zilnică arată o creştere semnificativă a afecţiunilor psihice în rândul populaţiei, în timp ce asistenţa medicală de specialitate întâmpină dificultăţi în asigurarea unui tratament complex, de reabilitare psiho-socială a pacienţilor. Se doreşte completarea terapiilor medicale cu activităţi menite să ajute la reintegrarea lor în comunitate, la creşterea încrederii în forţele proprii şi nu în ultimul rând la evitarea stigmatizării care poate produce izolare şi deznădejde.
Viziunea asociaţiei îşi propune să schimbe percepţia comunităţii despre bolnavi şi suferinţa lor psihică, să obţină implicarea societăţii în acceptarea lor, în susţinerea eforturilor de însănătoşire. Csabcsi a mai susţinut concerte de acest tip în beneficiul bolnavilor mintali, astfel că parteneriatul a fost consolidat în mod firesc prin această seară reuşită.