Image 1
Image 2

Sunt propunerile PSD mai atractive decât ale PNL?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ca partid de stânga, PSD are vocaţia promisiunilor populare. Este adevărat că la pachet cu promisiunile vin acuzaţiile de populism, iar partidul riscă să fie asociat cu pomenile electorale chiar dacă şi alte partide procedează la fel.
Situaţia se schimbă din cauza crizelor care se succed de trei ani încoace. A venit vremea ca statul să ajute cetăţeanul şi nu invers, ca în vremurile bune. Ce propune în acest sens PSD şi ce propune PNL?

Liberalii nu renunţă la sloganul lor de dreapta: investiţii, investiţii, investiţii. Ideea ar fi că în urma investiţiilor la buget intră mai mulţi bani, iar aceşti bani se reîntorc la cetăţean.
Numai că acest circuit se întrerupe undeva. Se fac investiţii uriaşe, dar în majoritatea cazurilor executanţii sunt agenţi economici cu capital străin. Prin urmare, dacă banii vin de la UE, se reîntorc în ţările de unde au venit. Multinaţionalele sunt nişte coloşi faţă de firmuliţele româneşti de pe care statul a scos deja şapte rânduri de piele.
Conştient de acest lucru, PSD propune, printre altele o taxă de solidaritate de 1% din cifra de afaceri, procent pe care îl vor plăti numai firmele cu un rulaj de peste un milion de euro pe an. PNL, susţinătorul marelui capital, cum ar veni, se opune pe motiv că multinaţionalele se vor supăra şi vor pleca în altă parte. Nu vor pleca. Până şi cei mai mari experţi spun că din faţa măcelăriei câinele nu pleacă nici după ce este sătul. Deci taxa de solidaritate ar trebui introdusă. Fie şi pentru a da satisfacţie celor care trăiesc dintr-o pensie amărâtă.
Ce mai propune PSD? Impozitarea progresivă a veniturilor. PNL ţine de cota unică de parcă asta ar fi făcut minuni după ce a fost introdusă. PNL se opune. De asemenea, liberalii nu sunt de acord cu impozitarea veniturilor din domeniul IT. Consideră că firmele de IT vor părăsi România. Mai degrabă se vor adapta noilor măsuri şi vor lucra în aceleaşi condiţii cu restul firmelor.
Sigur, digitalizarea, introducerea noilor tehnologii, sunt importante, dar în urma facilităţilor acordate firmelor de IT s-a redus cumva numărul aparatului bugetar? Introducerea unei noi tehnologii, respectiv a digitalizării, presupune reducerea cheltuielilor cu salariile. S-a făcut vreun leu economie? Dimpotrivă, cu cât creşte procentul de digitalizare cu atât se măreşte schema de funcţiuni.
Aberaţia merge atât de departe încât dacă o firmă accesează un proiect european pentru digitalizare trebuie să creeze noi locuri de muncă. S-ar părea că n-am înţeles nimic din epoca industrializării când maşina a înlocuit munca a mii de oameni.
Noile tehnologii odată aplicate vor conduce la disponibilizarea unui număr imens de lucrători. Nu ştim dacă România a ajuns în acest stadiu. Cert este că numărul angajaţilor cu salariul minim este uriaş. Ce propune PSD? Eliminarea impozitării salariului minim. Propune, de asemenea, impozitarea veniturilor mari. Deci şi aici PSD bate PNL.
În condiţii de criză astfel de propuneri sunt prin impactul lor social mai atractive decât propunerile de sorginte liberală. Societatea românească, din ce în ce mai vulnerabilă în faţa scumpirilor, are nevoie acum de politici sociale. PSD nu se dezminte şi se prezintă acum ca un adevărat partid al celor mulţi. Pentru că ei au nevoie de ajutor imediat.
PNL, ca partid al cărui bază electorală este clasa mijlocie, ar trebui să se preocupe de susţinerea firmelor. O şi fac în felul lor, dar liberalii au mari carenţe de comunicare. PNL nu are o maşină de propagandă atât de bine pusă la punct ca PSD. În acelaşi timp nu au şi o tematică atât de la îndemână ca social democraţii. De aceea se poate spune că, în acest moment istoric greu, propunerile PSD sunt mai atractive decât cele ale PNL.

La vânătoarea de funcții

Întâmplarea face ca 2024 să fie cel mai electoral an din istorie, miliarde de oameni s-au prezentat sau se vor prezenta la vot.

Pe marginea alianțelor electorale din Satu Mare

Numai cei care cred că pot câștiga războiul trebuie să pornească un război. A spus-o un chinez, acum cinci mii de ani, și a devenit replica preferată a unui actor tânăr care, într-un interviu, spunea că s-a specializat în roluri de bătrâni înțelepți încă de la 18 ani.

Sigla Informatia Zilei

Partidele, ca fostele imperii

Asculta acest articol Conducătorii marilor imperii ştiau că trebuie să atace, altfel vor fi atacaţi. Rusia, Turcia, Austria: moştenitoarele fostelor