Asculta acest articolAjuns la o vârstă venerabilă, Majestatea Sa, Regele Mihai I, s-a retras ieri din viața publică. În termeni monarhici s-ar putea spune că a abdicat. Timpul l-a învins, nu oamenii. Nu vom ști niciodată cum ar fi fost România dacă după 1989 se reinstaura monarhia. În schimb putem face o comparație între șefii de stat pe care i-am avut. Printre aceștia un loc aparte îl ocupă Majestatea Sa, Regele Mihai. Comparațiile sunt deplasate.
A-l pune pe Ion Iliescu sau pe Traian Băsescu pe același piedestal cu Regele Mihai este o blasfemie. Emil Constantinescu s-a ridicat, ca personalitate și mentalitate, la înălțimea unui monarh, dar nu a reușit să facă nimic în plus pentru Regele Mihai decât ceilalți președinți postdecembriști.
Așa au fost vremurile. Perioada comunistă și-a pus amprenta pe mentalitatea românilor. Dar o atitudine anti-monarhică pronunțată s-a manifestat după decembrie 1989. Omul care a declanșat isteria anti-regală a fost Ion Iliescu.
În focul luptelor pentru putere, prin diversiune și manipularea grosolană a populației, printr-o propagandă de cea mai joasă speță, resturile fostei structuri a regimului comunist au lansat atacuri virulente la adresa monarhiei. Aceeași soartă au avut-o și partidele istorice. Abia scăpată de comunism, România a fost reocupată de reprezentanți ai criptocomunismului.
Ca imagine, monarhia a pierdut în câteva luni, în câțiva ani, mai mult decât în cei 45 de ani de comunism. Cu toate acestea, Regele Mihai a reușit să devină un simbol. Alături de Corneliu Coposu, reprezintă ultimele icoane ale unui tărâm care ușor-ușor trece în legendă.
În aceste vremuri tulburi, figurile emblematice sunt din ce în ce mai rare. Personalitățile publice se egalizează. Cei mai mulți lideri dispar din memoria colectivă odată ce își pierd funcțiile. Devin niște figuri banale, la fel cum au fost înainte de a fi parvenit. Regele Mihai s-a făcut remarcat ca o mare personalitate exact în perioadele când nu avea o țară.
Atât în exil, cât și după revenirea în țară, a fost o voce ascultată cu pietate. Nu s-a amestecat niciodată în problemele de politică internă. A fost atacat și nu a răspuns niciodată la atacuri. Ca un mare monarh, s-a ridicat deasupra tuturor, așa cum sta scris într-o Constituție care, de fapt, era demult ieșită din uz.
Oare vom învăța ceva din lecția dată acestei națiuni de această mare personalitate istorică? Vrem, nu vrem, ajungem la chestiunea modelelor. Un model rămâne Corneliu Coposu. Contează câți îl urmează sau câți îl invocă? L-am auzit pe ministrul Economiei, Costin Grigore Borc, invocându-l pe Corneliu Coposu, ca model al său. Ce ecou va fi avut această neașteptată revendicare a unei linii morale din moment ce nimeni nu o urmează?
Va deveni Regele Mihai un model pentru tânăra generație? Este foarte posibil să apară pe undeva un tinerel care să-l treacă printre personalitățile care au contribuit la formarea sa intelectuală, morală și politică. În fond acesta este rolul modelelor.
Succesiunea la tron este cu atât mai impresionantă cu cât este vorba doar de un simbol al puterii regale. Cu toată stima și respectul, Principesa Margareta nu are anvergura ilustrului său tată. Nu are experiența de viață, istoria nu i-a oferit șansa de a-și etala personalitatea, totuși duce mai departe, reprezintă simbolul unui trecut care își împarte deopotrivă gloria, eșecurile, legendele care fac istoria.
