Image 1
Image 2

Strategii și reacții la strategii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Despre PSD se pot spune multe, dar nu i se poate reproșa lipsa unei strategii. Probabil este gândită pe termen lung, însă deocamdată i se văd doar efectele pe termen scurt.
PSD acționează pe două direcții majore. Pe de o parte lucrează în parlament. Modifică legi, articole care limitează puterea așa ziselor instituții de forță. Foarte activă este comisia de control al SRI. S-a ajuns la fostul director.

George Maior, printre altele, a recunoscut că în sediile SRI se țineau chermeze la care participau persoane din întreg spectrul politic, precum și oameni din Justiție. Astfel de declarații întăresc ideea existenței unui “stat paralel”, practic un grup amestecat care punea țara la cale. Nemulțumit de cât a povestit fostul director al SRI, Liviu Dragnea a afirmat că Maior “nu a spus tot”. Și s-a cerut și el la comisie.

O componentă importantă a strategiei PSD rămâne modificarea legilor care să limiteze puterea procurorilor. Controlul asupra Justiției se face în numele respectării drepturilor și libertăților omului prin legi restrictive.

O a doua direcție majoră a strategiei PSD ține de măsurile sociale, mai precis de majorările de salarii și pensii. Aceste măsuri, cele mai multe fără acoperire, îi asigură partidului social democrat o platformă electorală, dar și o pavăză împotriva protestelor de stradă. PSD pare să spună: “v-am dat bani, ce mai vreți?”.

Lucrurile sunt, desigur, mai complexe. Marja de lucru a PSD este mai largă. Dincolo de instituții vizează persoanele considerate incomode. Laura Codruța Kovesi este personajul cel mai la vedere, în mod sigur existând o întreagă “listă neagră” a indezirabililor.

Pe de altă parte tot atât de adevărat este că instituțiile de forță, printr-o serie de reprezentanți, procurori și lucrători SRI, au forțat nota, au abuzat de legile care le-au acordat o putere aproape nelimitată.

Orice strategie provoacă reacții, se lovește de altă strategie. Opoziția, fie că vorbim de PNL și de USR, fie că vorbim despre președintele Iohannis, au propria lor strategie. Protestele de stradă au avut rolul lor în prima parte a guvernării PSD-ALDE. Presiunile puse pe guvern au dat roade. De asemenea, anul trecut au stopat avântul majorității parlamentare de a modifica legile Justiției.

PSD s-a repliat și cu timpul a devenit imun la proteste. Prin urmare opoziția a fost obligată să găsească alte mijloace de presiune. S-a găsit: presiunea externă. Ne găsim în această fază. Comisia Europeană, europarlamentari, iar în ultima perioadă și mass media internațională critică dur PSD, sărind în apărarea procurorului șef al DNA. Până și socialistul Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, prezent în România, și-a declarat dezacordul pentru acțiunile PSD contra DNA.

Este dispus PSD să facă un pas înapoi, așa cum a făcut anul trecut, în cazul Ordonanței 13? Se pare că nu mai ține seama de aceste aspecte, considerându-le colaterale. PSD și-a găsit un susținător puternic în CCR. Atacă la Curtea Constituțională articol după articol, iar judecătorii în general îi dau dreptate.

Opoziția, incluzându-l în rândurile ei și pe președintele Klaus Iohannis, se vede obligată să găsească alte căi de atac. Dezactivate pas cu pas, SRI și DNA, principalele aliate ale președintelui, în timp, vor fi suplinite de mass media din țară. Dar deocamdată PSD, datorită unei strategii abile, are un avantaj considerabil asupra opoziției.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Sigla Informatia Zilei

Alegerile se apropie, ce face opoziţia?

Punându-i-se eticheta de partid “extremist” practic AUR este scos pe linie moartă. Degeaba urcă în sondaje, uneori plasat pe locul doi, înaintea PNL, alteori cu două puncte în spate, pentru că nu este luat în serios.

Doi politicieni locali: Boc și Buzatu

Ghinionul stă la pândă şi când te aştepţi cel mai puţin, înhaţă câte un baron local. Ultimele victime au fost, din întâmplare, din rândul liderilor PSD.

Sigla Informatia Zilei

Un an de război

Asculta acest articol După o serie de ştiri contradictorii despre un posibil atac al armatei ruse asupra Ucrainei, aşa cum