Image 1
Image 2

Ștefan Mărcuș s-a impus ca tenor, autor și lider cultural timp de jumătate de veac

Ștefan Mărcuș
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Ștefan Mărcuș
Ștefan Mărcuș

În prima jumătate a veacului trecut, viața culturală din Satu Mare și Bihor a fost marcată de activitatea de artist, publicist și (am zice azi) manager cultural a lui Ștefan Mărcuș din Hodișa, un om cu mare succes ca tenor de operă și catalizator al energiilor artistice ale românilor din zonă.

Cele mai importante date ale expozeului biografic ce urmează au ca sursă un excelent material realizat de Diana Kincses și Roxana Orha, acoperind toate fațetele carierei polivalentului om de cultură sătmărean.

Anii de formare

Ștefan Mărcuș s-a născut la 8 ianuarie 1886 în satul Hodișa, comuna Socond, județul Satu Mare, într-o familie cu preocupări culturale și artistice deosebite, fiind îndrumat încă de pe băncile școlii și educat pentru a susține cauzele afirmării naționale. Vocația lui l-a îndreptat spre artă, vocea sa deosebită atrăgând atenția și astfel devenind prim solist al serviciilor divine și al serbărilor gimnaziale.

Ştefan Mărcuş a urmat gimnaziul la Liceul Premonstratens din Oradea. Prima clasă de liceu a urmat-o la Liceul Catolic din Satu Mare (azi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”). A trecut apoi pentru un an la Baia Mare, iar ultimele două clase de liceu le-a urmat la Beiuş. În acest important centru şcolar şi cultural al românilor din nordul Transilvaniei a şi absolvit de altfel studiile liceale, în anul 1903.

Studiile muzicale le-a început la Şcoala de canto a lui Rakosi Szidi din Budapesta (1907-1908), continuându-le la Academia de Muzică din Viena (1908-1912). A urmat şapte semestre la Facultatea de Drept din Budapesta. A fost licenţiat în Drept la Oradea (1927).

Liderul studenților români din Viena

La 24 ianuarie 1908 societatea “România Jună” a aniversat, în cadru festiv, împlinirea unei jumătăţi de veac de la Unirea Principatelor, prilej în care vocea strălucitoare a tenorului Ştefan Mărcuş a „împodobit programul cu mai multe melodii româneşti”. În vara aceluiași an a participat la serbările adunării generale a „Astrei” din Șimleu cântând în piesa „Moise Păcurarul” și la concertul din Oravița al Societăţii de Teatru Românesc din Transilvania.

S-a bucurat de asemenea şi de aprecierea unei familii româneşti foarte bogate din Viena, Dumba, care i-a oferit o bursă, pentru a-şi desăvârşi studiile. Membri acestei familii s-au numărat printre fondatorii Societăţii Academice „România Jună” şi Conservatorului de muzică şi artă dramatică din Viena.

Ștefan Mărcuș a organizat la serbările din Ajunul Anului Nou din 1909 o echipă de căluşari formată din 13 persoane, el fiind vătaful, reuşind să prezinte bătuta, brâul şi călușarul. Costumele au fost împrumutate de la Reuniunea de cântări din Sibiu. Intrarea în scenă s-a făcut în ritmul imnului “Deşteaptă-te, române”. Datorită acestei prezentări frumoase a reușit să câștige pentru români premiul de onoare. Student la Viena, a luat parte la mişcările studenţilor români din oraş, care îl aleg preşedinte al „României June” în anul 1911, fiind pentru mai mulți ani conducătorul studenţimii române din capitala imperiului.

Cariera de tenor

La examenele de la finalul anului universitar 1909-1910, Ştefan Mărcuş şi Ionel Crişan au cântat pe scena Operei Populare din Viena, în opera “Povestirile lui Hoffman”, fiind foarte apreciaţi de către presa vieneză.

A fost primul interpret al rolului Johnson din opera „La Fanciulla del West” de Puccini, pe scena teatrului german din Trappau unde a fost angajat. A cântat sub bagheta maestrului Richard Strauss la premiera operei „Feuerstnot”, care a avut loc la Opera Poporală din Viena, alături de celebra artistă Maria Jeritza, favorita lui Puccini. Sub bagheta cunoscutului Franz Schalk, prim dirijor la Opera Curţii Regale, a interpretat cântece de Franz Liszt şi Richard Strauss.

În anul 1913 Ştefan Mărcuş era angajat prim-tenor al Operei Germane din Teplitz. În octombrie acesta primea o scrisoare de la Casa Regală din România prin care era invitat să concerteze alături de Societatea „Carmen”, urmând ca în 9, 11 şi 13 decembrie să susţină concerte la Bucureşti.

Reîntors în Transilvania, alături de Aca de Barbu, Ionel Crişan, Ioan Brăilă, formează trupe artistice, organizând turnee şi concerte în toate oraşele ardelene. Ştefan Mărcuş, prin vocea sa cultivată, a făcut cinste artei noastre interpretative, contribuind la creşterea prestigiului ei. Vocea tenorală şi înfăţişarea sa te cucereau „pe nesimţite”, asigurându-i un succes deplin. Apariţia sa a fost elogios comentată de ziarele române, maghiare şi germane ale vremii. Din repertoriu nu lipseau creaţiile culte româneşti.

În timpul războiului a construit funicularul de la Monte San Michele. După terminarea războiului a mers din Italia în Viena mai mult pe jos şi călare. Reîntors de pe front în 1918 cu rangul de căpitan de geniu, se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român din Viena.

Activitatea administrativă

În anul 1919 a preluat conducerea poliţiei din Oradea, contribuind în mod efectiv la unificarea serviciului poliţienesc din toată ţara. Aici şi-a completat examenele juridice, luându-şi licenţa la Academia de Drept din Oradea.

În 1920 a fost numit director executiv al Operei Române din Cluj, însă niciodată nu a putut să îşi ocupe postul. În ianuarie 1924, după succesul avut la Curtea de Casaţie, a fost numit inspector al artelor şi teatrelor. Postul ocupat a fost sistat în decembrie 1925. S-a alăturat faimoasei campanii pentru înfiinţarea Teatrului de Vest, iniţiată de revista „Familia”, prin sârguinţa lui M.G. Samarineanu S-a distins ca un activ membru al „Astrei”. În 20 iunie 1926 a fost ales în comitetul orădean al Asociaţiei.

Sprijin necontenit a acordat Sătmarului natal. Aşa, spre exemplu, s-a întâmplat în anul 1926 când și cu sprijinul lui Ştefan Mărcuş a fost organizat în oraşul Satu Mare un muzeu etnografic. La 24 ianuarie 1930, viaţa culturală a Sătmarului a fost fericit întregită de apariţia „Societăţii tinerilor sătmăreni”,. La această festivitate a participat şi Ştefan Mărcuş în calitate de fiu al locului.

În anul 1939 Ştefan Mărcuş părăsea Oradea, fiind avansat în funcţia de inspector al Artelor şi Teatrelor pentru Transilvania şi Banat. Biroul său se afla în Rezidenţa Regală a Ţinutului Someş, adică în Cluj. Intelectualitatea românească din Oradea a ţinut să îi sărbătorească pe Ştefan şi Ritta Mărcuş, cât şi pe fiica lor, Lia. În Cluj, Ştefan Mărcuş a rămas până la cedarea Ardealului de Nord, în 30 august 1940.

După Dictatul de la Viena Mărcuş se refugiază la Timişoara, fiind inspector cu probleme ale teatrului în Banat.

Ştefan Mărcuş a decedat la 18 mai 1953 în Cluj-Napoca, unde a locuit în ultimii săi ani alături de fiica sa, soprană de succes a Operei Române.

Realizări publicistice

Ștefan Mărcuș s-a remarcat şi pe tărâm literar ca autor al unei prodigioase opere, încă înainte de Marea Unire, prin lucrarea “Problema teatrului românesc”, apărută la Arad în anul 1912. O atenţie specială a acordat spaţiului în care a văzut lumina zilei, ţinutul Sătmarului, căruia i-a dedicat două lucrări consistente, de referinţă şi în zilele noastre: “Din trecutul Sătmarului” (Minerva, Baia Mare, 1932) şi “Sătmar. I, Fragmente istorice şi culturale. Aspecte sociale” (Tipografia Românească, Oradea, 1937). “Bihorul strajă la hotare”, lucrare realizată în colaborare în anul 1933, şi “Muzică şi teatru în Bihor”, apărută în anul 1935, sunt două lucrări dedicate oraşului în care Ştefan Mărcuş şi-a desfăşurat viaţa între cele două războaie mondiale, Oradea.

“Thalia Română. Contribuţii la Istoricul Teatrului Românesc din Ardeal, Banat şi Părţile Ungurene, vol. I”, este lucrarea pe care a publicat-o în urbea care l-a găzduit în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, după sfârtecarea graniţelor ţării, Timişoara. Volumul a apărut în anul 1945 și, aidoma lucrării dedicate Sătmarului, se dorea a fi doar un prim volum. Pe lângă lucrările antume ale lui Ștefan Mărcuș, se pare că au rămas mai multe manuscrise în urma sa, printre care şi “Treizeci de ani de cultură 1905-1935”.

Împreună cu A. P. Bănuţ a redactat o revistă teatrală intitulată „Programul nostru”, care urmărea să facă cunoscute publicului piesele care urmau a fi jucate, şi să facă cunoscut fenomenul teatral unui public cât mai larg. Altă colaborare a lui Ştefan Mărcuş o găsim în paginile revistei “Sentinela”. În unele articole, Ştefan Mărcuş îşi ascundea adevărata identitate, semnând cu pseudonimul “Codreanu”, fapt ce denotă că nu şi-a uitat rădăcinile natale codreneşti.

Una dintre cele mai importante contribuții ale sale la publicistica românească este editarea cotidianului ”Vestul României” care a apărut între 12 aprilie 1923 și 6 mai 1924, la Oradea. Aici semna articole din domeniul artelor spectacolului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with