Ştefan Aurel Drăgan a scris o carte cu vorbe culese de pe uliţele Codrului

Asculta acest articol

Cu ani în urmă, având treburi cu slujba atât în Baia Mare, cât şi în Satu Mare (la cele două redacţii ale ziarului Informaţia zilei), am avut plăcutul prilej de a-mi intersecta drumurile cu scriitorul Ştefan Aurel Drăgan.

La ambele ediţii ale acestui ziar, el a scris permanent la rubrica de cultură. Căci, legat fiind de glia comunei Bârsău, situată la zona de interferenţa dintre judeţele Satu Mare, Maramureş şi Sălaj, scriitorul pendula adesea între cercurile de literaţi din Baia Mare şi cele din Satu Mare.

Un dicţionar de idiomuri

Fără nicio exagerare, încă de la prima răsfoire preliminară a cărţii intitulate “La voşcote pă uliţă – Elemente lexicale din zona Codrului”, Ştefan Aurel Drăgan şochează realmente prin ideea originală în care a gândit lucrarea. Cât despre efortul de elaborare, l-aş compara cu o trudă de ocnaş, aşa că nu e de mirare că a muncit timp mai bine de şase ani la această carte.
Lucrarea conţine circa 1.800 de arhaisme şi regionalisme, unele utilizate chiar şi astăzi, articolele din carte conţinînd – aşa cum scrie în prefaţă profesorul Sever Râciu – “cuvintele-titlu, indicaţiile gramaticale, variantele lexicale ale termenului dat, (…) o descriere minimă a obiectului denumit iar, între paranteze rotunde, se găseşte exemplificarea cuvântului în varii contexte ale comunicării orale”.
Cert este că volumul, cu toate trăsăturile de dicţionar de idiomuri, redate atât distinct, cât şi în contextul unor fraze, nu este o lucrare bazată pe surse livreşti, ci provine din experienţa directă a autorului cu oamenii locului, cu codrenii, cu limba vorbită de ei în acea arie etnografică. Nu întâmplător, la finalul lucrării se află o anexă intitulată „Lista persoanelor care au furnizat materialul pentru lucrarea de faţă”, care conţine câteva sute de persoane.

Stocarea unui valoros tezaur lingvistic

Cutez să evaluez munca scriitorului amintindu-mi de efortul cu care eu însumi am cules câteva zeci de regionalisme şi arhaisme pe vremea când scriam monografia satului meu natal. O muncă cu totul şi cu totul migăloasă, dar şi cronofagă. De aceea, cu atât mai meritorie e munca autorului, întinsă pe aproape 300 de pagini. Şi iarăşi, cu atât mai mult cu cât autorul nu este lingvist, cum ne-am aştepta, ci… jurist. Altfel, fără acel efort stăruitor, mutaţiile bulversante induse de procesul actual de globalizare (migraţiile tinerilor în alte ţări, îmbătrânirea şi depopularea satelor) ar face să dispară cu mare iuţeală tezaurul folcloric acumulat de secole şi milenii.
Şi dacă peste ani şi ani, cineva se va înhăma la un dicţionar de expresii idiomatice acoperind o arie mai vastă, cartea lui Ştefan Aurel Drăgan va fi pentru acel ipotetic autor un instrument de lucru cum nu se poate mai util. Dar întâietatea în prezervarea acestui bogat tezaur lingvistic în aparţine categoric autorului cărţii în care a cules vorbe de pe uliţele Codrului.