Asculta acest articolCreşterea economică este prezentată ca şi cum România ar fi tigrul Europei. Guvernanţii ar trebui să ştie că şi mălaiul poate creşte de doi metri şi să nu facă decât un cucuruz micuţ.
Pe de altă parte, creşterea economică este doar statistică, simple cifre care nu întotdeauna au un corespondent în nivelul de trai. În al doilea rând, ea se datorează şi multinaţionalelor care nu plătesc impozite în România. Vine şi din producţia agricolă care are o valoare adăugată foarte mică. În sfârşit, creşterea economică nu-i entuziasmează decât pe cei de la putere.
Nu prea am auzit oameni de rând, patroni, sărind în sus de bucurie pentru că România este pe locul doi în UE la creşterea economică. Probabil acesta este şi unul din motivele pentru care România este pe locul doi la numărul de cetăţeni plecaţi din ţară, după Siria. În Europa ocupăm un dezonorant loc întâi.
Pe parcursul diverselor campanii electorale derulate după ce a început exodul românilor spre alte meleaguri au fost puncte în programele electorale destul de timide. Dan Diaconescu propunea acordarea unei sume de 60.000 de euro fiecărui cetăţean român ce revenea în ţară. Probabil şi această promisiune a ridicat scorul PP-DD la 16%.
Partidele mari nu au reuşit şi nu reuşesc în continuare să propună soluţii viabile, realiste, prin care să fie adusă în ţară populaţia activă. Acesta ar merita să fie un punct principal dintr-un proiect de ţară. În paranteză fie spus, Germania a reuşit să-şi rezolve în parte problema forţei de muncă prin primirea refugiaţilor.
Guvernul Ponta, apoi guvernul Cioloş, dar mai cu seamă guvernul PSD-ALDE nu au avut, nu au propus soluţii pentru repatrierea românilor care lucrează în străinătate. Se mulţumesc cu banii pe care aceştia îi trimit la familii şi se punctează la statistică.
În mod normal creşterea economică înregistrată din 2014 până acum ar trebui să aibă drept consecinţă şi creşterea numărului de locuri de muncă. Se pare că mai degrabă cresc pensiile speciale şi salariile unei anumite categorii de bugetari decât să se reflecte respectiva realizare economică în plan industrial.
Lipsa investiţiilor se bate cap în cap cu statistica triumfalistă. Preţul foarte mare pe muncă se transformă într-o piedică a dezvoltării reale. Măsurile populiste menite să conserve un electorat care depinde de stat împiedică PSD să gândească pragmatic, pe termen mediu şi lung. ALDE şi-a pierdut pe drum componentele liberale.
Partidul lui Tăriceanu alunecă spre un stângism de factură pesedistă într-un ritm susţinut. Între cele două partide de guvernare practic nu se mai poate face nicio diferenţă. La un moment dat ALDE părea pornit spre o zonă justiţiară mai pronunţată, dar se pare că doar pentru că Popescu Tăriceanu are nişte probleme judiciare. În rest, defilează sub aceeaşi cunună ideologică, de factură populistă.
Cu atât mai mult pretinsele partide de dreapta ar trebui să lămurească nişte lucruri. PNL a lăsat-o mai moale cu statul de drept şi lupta anti-corupţie, însă energia rămasă nefolosită nu este canalizată spre analize economice serioase. De la alianţa realizată de Crin Antonescu PNL s-a contaminat de boala stângistă şi nu mai scapă de ea.
În cazul lui Traian Băsescu se pune întrebarea dacă într-adevăr fostul preşedinte a fost vreodată cu adevărat un politician de dreapta. Saltul PD făcut peste noapte de la social-democraţie la dreapta creştin-democratică a fost doar o mişcare strategică, electorală.
Prin urmare, la această oră nu există decât o singură formaţiune parlamentară necontaminată de social-democraţie: USR. Partide neparlamentare sunt mai multe, printre care se remarcă PNŢCD, ca o gaură neagră care a aspirat partidul lui Maniu şi Coposu. Din aceste cauze complexe, PSD poate face ce politică doreşte, chiar şi una în care creşterea economică nu are nimic în comun cu bunăstarea.
