Asculta acest articolMulte lucruri vrem să împrumutăm de la Statele Unite, dar niciunui președinte român nu i-a trecut prin cap să producă un document istoric numit “Starea națiunii”. An de an, fiecare președinte american iese în fața națiunii și prezintă ceea ce s-ar putea numi un bilanț al anului care a trecut și, totodată, spune ce are de gând să facă în anul în curs.
La noi se dau comunicate și, câteodată, se mai organizează câte o conferință de presă. Nu prea lungă. Ca să nu se pună prea multe întrebări.
Nici comunicatele, nici declarațiile în fața presei nu se constituie în documente cu valoare istorică.
Ar mai trebui adăugate postările pe Facebook. Este cea mai facilă formă de comunicare. Practic, nu implică nicio responsabilitate. De multe ori se și șterg, fără nicio explicație. Acest lucru îl face pe președinte egalul fiecărui internaut. Mai nou și interlopii uzează de acest mijloc de comunicare.
În lipsa unui document de tipul “Starea națiunii” se fac dezbateri la televizor în care fiecare invitat își spune părerea personală despre ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă prin țară. Nici acestea, la fel ca declarațiile liderilor de partid, ale politicienilor în general, nu au nicio valoare din punct de vedere istoric. Sunt vorbe aruncate-n vânt.
Nu ar trebui să ne referim la discursul președintelui Trump. Până la un punct controversatul președinte a ținut să spună că agenda prezentată de el nu este nici a republicanilor, nici a democraților, ci este a țării. A vorbit 82 de minute, iar ideile prezentate au fost apreciate de 76% din americani. Care președinte român a atins această cifră de încredere?
Dacă facem un exercițiu de imaginație putem avea o mostră din gândirea președintelui Klaus Iohannis. De fapt nu trebuie altceva făcut decât să punem cap la cap declarațiile sale și avem în față un program tot atât de populist ca programul PSD. Niciun mesaj de încredere. Nicio încurajare. Numai critici și răutăți, de parcă fantoma lui Traian Băsescu bântuie prin palatul Cotroceni.
Nici nu știm la ce-i folosește României un președinte. De 30 de ani nu poate fi scoasă la iveală nicio faptă istorică a vreunuia din cei patru președinți. Mineriadele lui Ion Iliescu, indeciziile lui Emil Constantinescu, protocoalele secrete ale lui Traian Băsescu. La acestea se pot adăuga excursiile lui Klaus Iohannis. Luând câte ceva de la toți patru, foarte probabil nu ar ieși un președinte ca lumea.
Cei patru mai au ceva care i-a diferențiat de președinții americani. Patru președinți, patru culori politice. Iliescu a fost socialist, Constantinesscu țărănist, Băsescu democrat, Iohannis liberal. Două partide care au dat președinți au dispărut. PNȚCD există doar cu numele, iar PD s-a topit în masa PNL.
Poate că nu doar partidele sunt vinovate de situația în care se află România după 30 de ani de democrație. Poate că și președinții sunt la fel de vinovați. Ei nu au adunat, ci au împrăștiat. Nu s-au putut dezbrăca de haina politică a partidului din care au provenit. Faptul că după ce este ales președintele iese din partidul în numele căruia a candidat este o păcăleală. Ne complacem în această minciună.
După un mandat de 10 ani Traian Băsescu a lăsat o țară divizată. Klaus Iohannis duce mai departe divizarea. Amândoi s-au străduit să demonstreze că România este cea mai coruptă țară din lumea cu sistem democratic. Un document de genul “Starea națiunii” în varianta președintelui român s-ar numi “Starea corupției”.
“Corupția” a fost ridicată la rangul de concept național înlocuind conceptul de “națiune.”
