Asculta acest articolȚintele fixate de președintele Klaus Iohannis dezamăgesc în momentul când sunt atinse. 15 mai a fost așteptat cu mari speranțe, dar nu au fost cele așteptate. Programată pentru data de 15 iunie, următoarea etapă de relaxare trezește și mai multe dezamăgiri.
Lumea se întreabă ce se vrea cu aceste măsuri de prevenție exagerate. Oamenii nu înțeleg de ce pot merge în piețe supraaglomerate, în timp ce restaurantele sunt închise. Nu înțeleg de ce grădinițele private pot fi deschide, nu însă și cele de stat. Nu are logică să fie închise restaurantele, în timp ce firme cu sute de angajați pot funcționa.
Mai insuportabilă decât starea de alertă pe care președintele o anunță este starea de incertitudine.
Sunt prea multe necunoscute în această poveste despre sfârșitul unui mod de viață, fără să se arate cu ce va fi înlocuit.
Situația este cu atât mai încurcată cu cât vin informații contradictorii până și de la Organizația Mondială a Sănătății. Nu se mai vorbește aproape deloc despre vacccinul care să-i vină de hac acestui virus.
Adevărul este că politicienii au reușit să acopere cu totul vocile specialiștilor. Criza sanitară a fost fost confiscată de guvernele în exercițiu, la fel cum a fost confiscată revoluția din decembrie 1989 de grupul lui Ion Iliescu.
Pe de altă parte, este de apreciat grija pe care o poartă guvernanții sănătății oamenilor. Merită apreciat faptul că măsurile de protecție sanitară au prioritate în fața tuturor problemelor de ordin economic.
Apare însă o problemă foarte practică, de ordin politic. Actuala criză, din multe puncte de vedere, prelungită artificial, lovind clasa de mijloc, modifică stratificarea socială.
Guvernul Orban încurajează investițiile mari, de infrastructură, ceea ce face ca firmele mari să se capitalizeze cum nici nu au visat, în timp ce firmele mici și mijlocii, care oferă servicii sociale să fie împinse spre faliment. De pe urma marilor lucrări de infrastructură vin procentele de 3-5-7-10% care, în trecutul nu prea îndepărtat, oferea materia primă pentru DNA.
Primăriile au urmat aceași politică, transferând sumele destinate unor domenii secundare, spre investiții. Este de neconceput să se creadă că mai există cineva care să creadă că nu se mai dă mită.
În urma acestei crize se va trage concluzia că bogații au devenit și mai bogați, iar săracii și mai săraci.
Dincolo de grija sanitară față de om, onorabilă în felul ei, criza s-a trasformat într-o perioadă de speculă, de tranzacții dubioase, a facilitat refacerea grupurilor clientelare, alimentând cu sume uriașe așa numitele mari lucrări de infrastructură.
România mai are un dezavantaj: se află în fața a două rânduri de alegeri. Acest lucru înseamnă că totul este subordonat intereselor politico-electorale. Fiecare competitor politic, indiferent de partid, cu fiecare cuvânt cerșește voturile alegătorilor.
Este greu de anticipat după ce criterii vor vota alegătorii, după ce au trecut prin această experiență nemaiîntâlnită.
Se poate ușor observa că nici partidele nu sunt sigure pe ele, nu știu cum să abordeze problemele în așa fel încât să nu pară că zădărnicesc lupta împotriva coronavirusului din dorința de a arăta că sunt preocupate de repornirea economiei.
Rareori politicienii au avut ocazia să spună atâtea lucruri nelalocul lor ca în această perioadă.
Deși mulți sunt bine intenționați, deocamdată aproape nimic serios nu se poate discerne din discursurile lor. După votul din parlament pe marginea prelungirii stării de alertă lucrurile se vor limpezi puțin.
După 15 iunie se va intra în campanie electorală pe față, fiecare partid încercând să se folosească de neputința alegătorilor de a înțelege ce se întâmplă.
Cel mai rău lucru care ni se poate îmtâmpla este ca starea de incertitudine să devină trăsătura dominantă a omului abia intrat în secolul 21.
