Image 1
Image 2

Stâna: Tânăr accidentat grav după ce prietenul său beat a intrat cu maşina într-un cap de pod

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva

În 26 ianuarie, în jurul orei 00:35, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Stâna.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat, de 34 de ani, din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul acestuia, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un cap de pod situat pe partea stângă a direcţiei de deplasare.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a unui tânăr, de 19 ani, din localitatea Stâna, pasager în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns