Spectacolul magic al iubirii oarbe: “Visul unei nopţi de vară”

Asculta acest articol

Sunt regizori care se specializează pe clasicii dramaturgiei ca să-şi clădească un palmares impunător. Sunt alţii care caută în piesele consacrate lucruri noi, idei inedite, relevanţă pentru zilele noastre, căci un text cu adevărat clasic a ajuns să fie considerat astfel pentru că zeci de generaţii au găsit ceva important în el. Aşa se nasc noile montări din Shakespeare, Caragiale, Cehov şi alţi autori celebri jucaţi şi răsjucaţi.

Aşa s-a născut şi noua adaptare scenică realizată de Ovidiu Caiţa la “Visul unei nopţi de vară“, un text al lui Shakespeare pe care l-am numi feerie satirică. Regizorul sătmărean a găsit în sarabanda relaţiilor din piesă, care se întrepătrund în cel puţin trei planuri şi o ironizare, oarecum autonomă, a lumii teatrului, un numitor comun: dorinţa, atracţia, forţa vitală. Acel ceva care adesea ne copleşeşte raţiunea. În jurul acestei idei şi-a construit discursul regizoral, într-o realizare modernă, dar nu cu dinadinsul modernistă, ajutată de un decor amplu, spectaculos, amenajat de Alexandru Radu.

Coborârea magiei în vulgarul cotidian

Cel mai bine îşi explică demersul însuşi Ovidiu Caiţa, în prezentarea ce însoţeşte spectacolul, aşa că îi dăm cuvântul:

“«Visul unei nopţi de vară», una dintre cele mai cunoscute scrieri scenice ale lui William Shakespeare, este o comedie romantică în care vedem întrepătrunderea fantastică, posibilă doar în vis, a unor lumi care în mod normal îşi au cursul total paralel una faţă de cealaltă. Avem astfel o lume feerică plină de zei, spiriduşi şi zâne, o lume concretă cu aristocraţi îndrăgostiţi şi lumea frustă a unor muncitori, oameni de rând, dar care îşi cer şi ei dreptul la visare încercând să fie actori.

Într-o perioadă în care dragostea e doar o chestiune de afaceri, erotismul vulgar ţine loc de frumuseţe, orice amator îşi poate aroga veleităţi de artist, iar «zeii» şi «zânele» cluburilor de noapte, aristocraţii de mucava şi aspiranţii la notorietate imediată se pot întâlni fără oprelişti într-o realitate care a devenit mai mult virtuală, putem spune că «Visul unei nopţi de vară» este mai mult o radiografie a vieţii cotidiene decât un basm feeric.”

Adăugăm la aceste consideraţii simbolul important pe care îl reprezintă ventilatorul de mari dimensiuni montat în vârful impresionantei schelării pe care meşterii-actori evoluează. Rotirea lui aminteşte de sensul iniţial, din hinduismul ezoteric, al svasticii, care are o simbolistică ambivalentă: într-un sens reprezintă soarele cu tot ce în mişcarea lui ajută la propagarea vieţii, iar în sens contrar are a face cu ambiguitatea relaţiei dintre viaţă, sex şi moarte, reprezentată mai ales în Tantra de zeiţa nocturnă Kali, printre ale cărei resorturi se află şi magia (teritoriul lui Puck din piesă).

Vraja dorinţei şi puterii

Fundamentale pentru viaţa umană, dorinţa şi puterea se întrepătrund în spectacol încă de la prologul în care regele Tezeu (Romul Moruţan, cu aroganţa şi spleenul unui şef mafiot japonez) joacă golf cu crosele cărate de Egeu (un Carol Erdos stăpân pe rol, machiavelic) în timp ce restul lumii aplaudă în silă, căci se gândesc la iubiri prezente (Hermia şi Lysander), forţate (Hypolita, căreia Alina Negrău îi dă o sobrietate scorţoasă care nu arată niciun fel de dragoste pentru viitorul soţ regal) sau imaginare (Helena şi Demetrius, jucaţi cu mult zvâc şi autoironie de Ioana Cheregi şi Andrei Stan, cuplul de forţă al trupei). Cine se impune şi cui? Tezeu şi Demetrius îşi dispută întâietatea cu mingea de badminton, în timp ce îndrăgostiţii se fac dispăruţi. Raluca Mare aduce sarea şi piperul spectacolului, creând o Hermia pasională, paroxistică şi pe alocuri de un comic irezistibil, în timp ce Vlad Mureşan e un Lysander aproape macho.

Duhurile sunt mai degrabă fantoşe, cu excepţia mereu amuzatului Puck, foarte inteligent jucat de Cătălin Mareş. Se vede că relaţia lui Oberon (Ciprian Vultur) cu Titania (Crina Andriucă) e fumată de mult, aşa că aventura ei onirică nu ne surprinde, iar spiriduşii (Alexandra Odoroagă, Roxana Fânaţă, Anca Dogaru) sunt hliziţi şi nătăfleţi. Grupul meşterilor, foarte bine sudat, îl are june prim pe Sorin Oros, dar toţi ceilalţi (Stelian Roşian, Cristian But, Sergiu Tăbăcaru) au momente de sclipire. Iar lui Tibor Szekely îi stă tare bine ca bufon şi, la nevoie, ca femeie.