Asculta acest articol
Un nou spectacol de operă a făcut sală plină la Satu Mare, în săptămâna dinaintea Zilei Naționale. “Bărbierul din Sevilla”, o producție a companiei itinerante Opera Vox și Teatro D’Opera Italiana, a oferit din nou sătmărenilor o întâlnire plăcută cu teatrul liric, de data asta în ipostaza lui de belcanto ilustrată de Rossini.
Opera Vox a prezentat în acest an două spectacole la Satu Mare, ambele cu opere ale lui Giuseppe Verdi: “Nabucco” în primăvară și “Traviata” la început de vară. Unii cântăreți au evoluat în toate trei, ceea ce înseamnă că publicul are ocazia să-și facă niște favoriți. Lucru mare pentru un oraș care se întâlnea foarte rar cu muzica de operă, doar în concerte de arii scoase din context sau, cel mult, în prezentări de tip operă în concert, lipsite de regie și decoruri, găzduite de Filarmonica “Dinu Lipatti”.
Un “Bărbier” tuns scurt, dar cântat bine
Cunoscătorii au avut o surpriză neplăcută la începutul spectacolului, când după faimoasa și melodioasa uvertură – a cărei muzică n-are nimic de-a face cu “Bărbierul”, întrucât Rossini a asamblat-o în mare viteză din melodii ale altor două opere ale sale, căci era presat de apropierea premierei – s-a trecut direct la intrarea lui Figaro cu una din cele mai cunoscute arii de operă din istorie: “Largo al factotum”. Așadar prima scenă, culminând cu serenada tenorului, “Ecco, ridente in cielo”, a fost scoasă din spectacol. A rămas pentru prima parte doar cavatina lui Figaro și scena sa cu contele, cu duetul lor “All’idea di quel metallo”, în care am înțeles de ce tenorul Mihai Irimia (de la Opera Română din Brașov) a renunțat la serenadă: nu era încălzit suficient. Din fericire, acesta avea să cânte din ce în ce mai bine pe parcursul serii, iar Figaro (baritonul brazilian Fernando Araujo, care predă la Mozarteum din Salzburg) s-a dovedit un artist de foarte bun nivel.
După o pauză pentru schimbarea decorului, restul primului act s-a cântat în întregime. Soprana Cristina Simionescu de la Opera din Iași a revenit la Satu Mare în rolul Rosinei (după Violetta din “Traviata”) și a cântat competent, în spiritul muzicii, cu multe ornamentații (uneori supărător de multe), iar duetul ei cu baritonul a fost foarte bun și aplaudat pe măsură. Basul Ioan Vrășmaș a arătat aceeași voce întunecată și problematică în registrul superior pe care i-o știam din “Nabucco”, dar aici s-a potrivit bine cu rolul încuiatului tutore Don Bartolo, iar Marius Chiorean a făcut impresie bună în rolul intrigantului Don Basilio, livrând o “arie a calomniei” solidă, amintind (și prin costumație) de un Robert Lloyd. Scenariul îi cere tenorului har de comedian, iar Irimia s-a dovedit un bun actor.
Actul al doilea a fost scurtat și el pe ici pe colo (au dispărut dialogul Bartolo-Rosina dinaintea furtunii și strofe din sextetul final), dar prestația muzicală a fost de bună calitate pe tot parcursul său, iar soprana Manyoki Maria (de la Opera Maghiară din Cluj) a fost o surpriză foarte plăcută în aria Bertei. Am remarcat și regia Ligiei Ghilea, care a scos spectacolul din rutina cântului static cu ochii la dirijor, performanță cu atât mai lăudabilă cu cât nu existau monitoare de control la scenă.
Spectatorii au putut urmări și o traducere foarte exactă a libretului, cu litere mari, lucru de mare ajutor pentru public (mai ales că la “Nabucco” a lipsit). Pentru scopul său principal, acela de popularizare, a fost un spectacol bun, cu momente de clasă, și atâta timp cât Opera Vox își continuă turneele în orașe unde opera lipsește nu vom fi prea cârcotași în privința detaliilor.
Posibilități de viitor
Așadar, după ani de secetă, sătmărenii au putut vedea la ei acasă în 2018 cinci spectacole de operă: cele 3 de la Opera Vox și două ale Operei din Budapesta (“Don Pasquale” de Donizetti și “Nunta lui Figaro” de Mozart, ambele găzduite de Teatrul de Nord). Iar cântăreții născuți la Satu Mare încep să se afirme în țară și peste hotare: dintre cei mai tineri George Godja cântă des și bine la Opera Română din Cluj-Napoca, Valentina Pușcaș abordează partituri redutabile la Filarmonica din Oradea, iar talente ar mai fi (poate că Opera Vox s-ar putea interesa de surorile Brigitta și Franciska Volsik). Cât despre Luiza Fatyol, ce-ar fi să o vedem și noi în “Traviata”? Ne-am mulțumi la o adică și cu o versiune în concert.
Fii primul care comentează