Image 1
Image 2

Spectacol dedicat poetului Mihai Eminescu, la Palatul Parlamentului

Claudia Motea
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Claudia Motea
Claudia Motea

Un spectacol în care actorii Claudia Motea, Dana şi Liviu Pancu vor recita din operele lui Mihai Eminescu şi unde colecţionari numismaţi pasionaţi de opera poetului naţional vor primi diplome de excelenţă şi distincţii culturale va avea loc joi la Palatul Parlamentului.

“În cadrul acestui spectacol se vor acorda 15 plachete “Eminescu la Centenarul Marii Unirii”, dedicate celor mai buni colecţionari din România. Vor participa la eveniment colecţionarii de la Gura Humorului până la Alexandria, care ani de zile s-au ocupat de colecţionarea materialelor numismatice despre Eminescu. Sunt mult mai mulţi, dar aceştia sunt cei care au participat an de an, de două ori pe an, la expoziţiile dedicate lui Mihai Eminescu de la Palatul Parlamentului”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Grupării colecţionarilor de medalii şi insigne “Mihai Eminescu”, Mihai Costin.

El a precizat că la spectacolul intitulat “România 100 – Suflet românesc” vor fi invitaţi din ţară, dar şi oameni pasionaţi de opera lui Eminescu din Austria şi Germania.

Spectacolul este organizat de Asociaţia Culturală Libris Braşov şi se va desfăşura la sala de expoziţii “Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with