Image 1
Image 2

Spaţiile publice fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligate să anunţe acest lucru

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Noile prevederi ale legii privind apărarea împotriva incendiilor au intrat în vigoare, iar spaţiile publice din categoria comerţ, cultură şi turism care nu deţin autorizaţie de securitate de incendiu sunt obligate să anunţe acest lucru. În locuri vizibile, trebuie afişat un panou cu textul ”Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu”, în caz contrar urmând a fi aplicate amenzi.

 

Potrivit prevederilor legale intrate în vigoare vineri, beneficiarii construcţiilor publice în care funcţionează unităţi din categoria comerţ, cultură şi turism care nu au autorizaţie de securitate la incendiu au obligaţia să realizeze şi să amplaseze în dreptul intrărilor panouri de înştiinţare. Acestea trebuie tipărite cu litere de tipar, cu dimensiuni de minimum 2,5 centimetri, de culoare roşie, pe fundal alb, având conţinutul: ”Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu”. Nemarcarea corespunzătoare a acestor tipuri de obiective atrage după sine sancţionarea cu amendă de până la 5.000 lei.

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, construcţiile publice care vor trebui să afişeze panourile de înştiinţare fac parte din cele care reunesc un număr mare de utilizatori şi pentru care sunt necesare măsuri sporite de siguranţă pentru prevenirea incendiilor, notează stiripesurse.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 21 decembrie, cu 263 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi 3 abţineri, proiectul pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cunoscut drept “Legea Colectiv”, care instituie obligaţia celor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu să anunţe la intrare. Conform actului normativ iniţiat de deputatul PMP Ionuţ Simonca, alături de alţi 74 de parlamentari din toate partidele politice, panourile de înştiinţare trebuie să fie afişate până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, conform news.ro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns