Image 1
Image 2

Sorana Cîrstea a debutat cu dreptul la Australian Open

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Debut cu dreptul pentru Sorana Cîrstea (74 WTA) la Australian Open Tennis. Românca s-a calificat în turul doi după ce a reușit să o învingă, scor 6-2, 7-6(5), pe Barbora Strycova (Cehia, 34 WTA). Cîrstea a trecut de favorita numărul 32 după un meci de o oră și 34 de minute.

În turul doi, Sorana va da peste Cori Gauff (67 WTA), 7-6(5), 6-3 cu Venus Williams.

Pentru calificarea în turul doi de la Melbourne, Cîrstea și-a asigurat 88.100 de dolari americani şi 70 de puncte WTA.

Altfel, trei dintre vedetele turneului, Naomi Osaka, Serena Williams și Petra Kvitova au obținut victorii lejere la debutul la primul Grand Slam al anului din tenisul mondial.

Osaka a învins-o, scor 6-2, 6-4 cu Marie Bouzkova (Cehia, 59 WTA). În turul doi, Naomi se va duela cu chinezoaica Saisai Zheng (42 WTA).

Serena Williams, fostul lider mondial a avut nevoie de 58 de minute pentru a trece, scor 6-2, 6-0, de Anastasia Potapova (Rusia, 90 WTA). În următorul meci, Serena va da peste slovena Tamara Zidansek (70 WTA).

Finalistă la ediția din 2019, Petra Kvitova s-a impus după doar 50 de minute în fața compatrioatei Katerina Siniakova, scor 6-1, 6-0. În turul doi, Petra o va întâlni pe iberica Paula Badosa (97 WTA).

Simona joacă marți, de la ora 10

Organizatorii au anunțat programul zilei de marți. O zi în care va intra în scenă și Simona Halep. Meciul Simonei cu Jennifer Brady se va juca în sesiunea de seară a turneului. Cu alte cuvinte, meciul se va juca în jurul orei 10:00, ora României. Nu mai devreme de ora 7:00, Irina Begu o va întâlni pe Kiki Bertens, iar Monica Nicuescu pe Alize Cornet. Turneul se vede pe Eurosport.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with