Image 1
Image 2

Sondaj: Vor influența rezultatele de la prezidențiale alegerile locale?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Singurele sondaje exacte sunt alegerile. Cum în anul 2019 au fost deja organizate un rând de alegeri, în 26 mai, rezultatele obținute de partide la nivelul fiecărui județ devin repere pentru ierarhizarea forțelor politice.

La euroalegeri la nivelul județului Satu Mare s-au obținut următoarele rezultate:
• UDMR – 32,9% – 41.933 voturi
• PNL – 23,5% – 29.980 voturi
• PSD – 14,3% – 18.231 voturi
• USR-PLUS – 12,6% – 16.017 voturi
• Pro România – 5,6% – 7.142 voturi

Sub pragul electoral s-au situat:
• ALDE – 4,5% – 5.682 voturi
• PMP – 3,0% – 3.823 voturi
• Pro Demo – 0,4% – 478 voturi
• PRU – 0,3% – 383 voturi
• UNPR – 0,4% – 507 voturi

Aceste rezultate nu sunt de natură să mulțumească nici un partid, nici măcar UDMR nu și-a atins potențialul. Cum alegerea președintelui consiliului județean se face dintr-un singur tur, nici nu se pune problema ca victoria să nu aparțină candidatului UDMR.

Dacă PNL și USR-PLUS vor avea un candidat comun, pornind de la rezultatele din 26 mai, acesta ar putea câștiga în fața candidatului UDMR, obținând cel puțin 36,1% față de doar 32,9% rezultatul UDMR.

Posibilii candidați? Se zvonește că Pataki Csaba nu și-ar mai dori un mandat, preferând să meargă în Parlament.
În funcție de rezultatele obținute la alegerile prezidențiale se va realiza un nou top al partidelor în județul Satu Mare.

De exemplu, dacă Viorica Dăncilă obține în județul Satu Mare un scor de 20-25%, iar candidatul susținut de Pro România și ALDE peste 10% se va justifica desemnarea unui candidat comun la alegerile președintelui de consiliu județean, capabil să se confrunte de la egal la egal cu candidatul UDMR și PNL-USR.

La fel se prezintă situația și la alegerile primarilor dintr-un singur tur.

Rezultatele candidaților prezidențiali sunt determinante pentru alegerile locale.

La rândul lor, rezultatele de la alegerile locale determină rezultatele de la alegerile parlamentare.

Rezultatele de la un rând de alegeri se reflectă în următoarele alegeri.

În cazul euroalegerilor s-a demonstrat că primarii nu au un rol chiar atât de mare pe cât se crede. Rezultatele obținute au fost în funcție de modul în care și-a făcut campanie fiecare partid.

În cazul ALDE, de exemplu, în județul Satu Mare s-a simțit lipsa de implicare a conducerii partidului atât la nivelul organizației județene, cât și la nivelul organizației municipale Satu Mare. Rezultatul: ALDE a căzut sub pragul electoral.

Pro România, deputatul Octavian Petric și echipa lui, au muncit și rezultatul a fost pe măsura efortului. Primarii PSD nu s-au prea implicat, obținând un scor foarte slab față de potențialul real al partidului.

Primăria Satu Mare, un obiectiv major pentru fiecare partid

O situație diferită se prezintă la alegerea primarului municipiului Satu Mare.

Ca reședință de județ, primăria municipiului Satu Mare devine un obiectiv major pentru fiecare partid.

Alegerea primarilor dintr-un singur tur pune în dificultate partidele românești. Se votează strict după principiul etnic. Ungurii votează cu candidatul UDMR, iar partidele românești își împart voturile la un număr de cel puțin cinci candidați. Și aici sunt discuții privind candidatul UDMR la primăria Satu Mare.

Conform rezultatelor din 26 mai, de la europarlamentare, s-a configurat următorul top al partidelor:

1.UDMR – 30.02%, însemnând 13.793 voturi
2.USR-PLUS- 20.58%, adică 9.456 voturi
3.PNL – 20.09%, 9.230 voturi
4.PSD – 11,76%, 5.402 voturi
5.Pro România- 6.98%, 3.206 voturi
6.ALDE – 3.48%, 1.600 voturi

Modul de calcul pentru alegerile locale este altul decât în procente. La locale, UDMR își calculează voturile în funcție de numărul locuitorilor maghiari. Procentele contează doar la constituirea consiliului municipal. Așadar, aici rezultatele se calculează după numărul de voturi obținute la precedentele alegeri locale.

Practic, dacă alegerile de primari continuă să se facă dintr-un singur tur, candidatul UDMR câștigă fără probleme. O alianță PNL-USR nu pare să fie suficientă decât în cazul unei campanii foarte bune. Pe de altă parte, un candidat al partidelor de stânga, incluzând aici și ALDE, potrivit rezultatelor de la europarlamentare, nu are nicio șansă. Și aici ALDE Satu Mare a căzut sub pragul electoral. Un scor bun al candidatului Mircea Diaconu poate propulsa partidul lui Ovidiu Silaghi și Adrian Ștef peste pragul electoral.

Posibili candidați pentru președinția Consiliului Județean și pentru Primăria Satu Mare: PNL, Adrian Albu, Romeo Pop și Ionuț Rus; USR-PLUS, Radu Panait, Radu Crețu și Mircea Ciocan; Pro România, Octavian Petric, Dorel Coica și Adrian Farcău; PSD, Gabriel Leș, Radu Roca, Ciprian Crăciun; UDMR, Kereskenyi Gabor, Maskulik Csaba, Pataki Csaba, Turos Lorand. ALDE nu a făcut pragul electoral la europarlamentare.

Întrebarea noastră este:

[cardoza_wp_poll id=399]

 

5 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with

Au angajații de la stat foarte multe zile libere?

Deseori se vorbește în spațiul public că bugetarii au multe zile libere. Se mai face și câte o punte când sărbătoarea este aproape de weekend, iar protestele din diferite părți aduc și ele alte zile libere.