Sondaj: Vă prezentaţi la vot la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020?

Scris de I. Z., 28 noiembrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

La sfârşitul primei săptămâni din luna decembrie, pe 6 decembrie sunt programate alegerile parlamentare în România.

Se vor alege 465 de parlamentari, adică 136 de senatori şi 329 de deputaţi. Precizăm că un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, iar un senator 168.000 de locuitori. Cei mai mulţi reprezentanţi ai legislativului vor fi din Bucureşti – 13 senatori şi 29 deputaţi, urmat de Iaşi – 5 senatori şi 12 deputaţi şi Constanţa şi Prahova – 5 senatori şi 11 deputaţi. Judeţele cu cei mai puţini reprezentanţi sunt Covasna, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Sălaj şi Tulcea (câte 2 senatori şi 4 deputaţi). În ceea ce priveşte Satu Mare, judeţul nostru va da 2 senatori şi 5 deputaţi.

Pentru aceste alegeri, în judeţul Satu Mare avem un total de 106 candidaţi, din care 39 pentru Senat şi 67 pentru Camera Deputaţilor. Pentru Senat avem candidaţi de la 12 formaţiuni politice, iar la Camera Deputaţilor 12 plus un candidat independent.

Întrebările noastre sunt:

Vă prezentaţi la vot la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020?

Loading ... Loading ...

Aţi votat la alegerile locale din 27 septembrie 2020?

Loading ... Loading ...

Va fi participarea la vot mai mare faţă de cea de la alegerile locale din 27 septembrie 2020?

Loading ... Loading ...

Dacă nu participaţi la vot, care este motivul?

View Results

Loading ... Loading ...

Trebuia să se amâne alegerile parlamentare din cauza înmulţirii cazurilor de COVID-19?

Loading ... Loading ...

 

**************

Zilele trecute am creat şi alte sondaje la care vă invităm în continuare să răspundeţi. Daţi click pentru a accesa pagina sondajului.

Dintre candidaţii înscrişi pe locurile eligibile care credeţi că va face cel mai mult pentru judeţul Satu Mare?

Cu care dintre următoarele partide veţi vota la alegerile din 6 decembrie?

Abonează-te acum Online!
  1. Dac Bulibas a spus: 04 decembrie 2020, ora 14:28

    Dragi romani responsabili satmareni !!!, Daca mergeti sa votati eu va propun sa votati UDMRaiul care are pe lista ( poz.2) si un roman in persoana lui Mihai Gaman la Senat !!!. Alaturi de maghiari inca nu ati dat gres !!. Alesii vostri boieri romani v-au abandonat de fiecare data, si va ofera umilinta, saracie si dispret !. ( Romanii din Ungaria se bucura de mai multa apreciere si bunastare decat voi cei de aici !.) Votati cu responsabilitate !. Votand alaturi de maghiari votati pt. apreciere, siguranta , stabilitate, bunastare si dezvoltare !!. Partidele romanesti ipocrite, neserioase pline cu traseisti hoti si mincinosi nu merita votate !!!.

  2. Babacu a spus: 03 decembrie 2020, ora 14:48

    Romani, mergeti la vot si nu va uitati dupa toti bagatorii de seama!

  3. Dac Bulibas a spus: 03 decembrie 2020, ora 13:08

    PNL-ul mai exista ????,…, poate cu numele !!!!!. Mai mult de jumatate dintre acestia sunt fostii PDL-isti care s-a format din fosta PDSR care la randul lui s-a format din fostul FSN al lui Ion Iliescu si Petre Roman !!!!. Un sfert adica 25% din asa zisul PNL sunt fostii PSD-isti atarasi acum in ultimul an !!!. Ca urmare, in PNL au ramas cam 15 % PNL-isti !!!!. Atunci despre ce PNLul meu mai vorbiti cand 85% dintre ei sunt neocomunisti ????( fosti FSN-isti adica PCR-isti ?) HA,HA,HA…….Pe oricine veti alege distractia pt. mine va fi una totala !!!. Un om responsabil nu merge la vot deoarece NU exista unul dintre candidati care sa merite un vot responsabil !!!.

  4. Ştefan a spus: 03 decembrie 2020, ora 11:18

    }n 1990, pe fondul valului de simpatie în urma Revolutiei, a venit în localitate o familie de evrei din Israel, plecaţi de vreo 20 de ani. Şi-au scurtat concediul, deoarece la ei erau alegeri, şi „partidul are nevoie de votul” lor. I-am luat în derâdere, noi nu aveam exerciţiul democratic al votului, la noi era o formalitate. Între timp, am descoperit importanţa uriaşă a votului, exercitat cu responsabilitate. Avem destule motive de nemulţumire, viaţa e dinamică, într-o continuă perfecţionare. o clasă politică în formare, nimic nu e dat odată pentru totdeauna. În primul rând, avem datoria să ne putem perfecţiona pe noi înşine, „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în straiţă”.Astăzi, votul este cea mai puternică armă, dar trebuie să ne informăm, să ştim cine îl merită, să nu-l risipim. Bineînţeles că voi merge la vot, D.p.d.v. al meu, singura soluţie este PNL !

  5. Dac Bulibas a spus: 01 decembrie 2020, ora 11:19

    @ y !, Daca vor sa faca manareli cei care pot si le este permis o sa faca !!! exact la fel cum s-a intamplat la alegerile locale din Sectorul 1 Bucuresti (USR-PLUS pt. Clotilde… ). Serviciile secrete sunt cele care fac manareli !. Voi ca prostii mergeti sa votati pe cine vreti dar oricum iese cine trebe ( se ocupa serviciile secrete !!!)!. Dupa inregistrarile prezentate doveditoare de frauda pe fata strigatoare la cer din Sectorul 1 Bucuresti, cati au ajuns la puscarie ????, NICI UNUL !!!!, si atunci despre ce stat de drept mai vorbim ???.Alegerile din romanica reprezinta un circ de spectacole pt. multi dar prosti !. Eventual o sa „castigati „un coronavirus daca participati daca pana acum ati avut norocul sa nu dea de voi .Oricum n-ai pe cine vota. Cu totii sunt neseriosi, hoti si mincinosi !!!. Daca votezi pe unul din PNL cu siguranta in scurt timp o sa-l gasesti la PSD sau altundeva daca interesele lui asa va dicta. Traseismul si tradarea la Nesimtiti este o virtute care se aplica in puletica mizera romaneasca !. Ca urmare, omul destept sta acasa si nu participa la alegerile mizeriilor oportuniste din mocirla imputita puletica romaneasca . Care dintre Referendumurile care au trecut ( votate democratic ) au fost implementate in practica ??? NICI UNUL !!!!. Atat valoreaza votul vostru !!!…..Statul asta este unul securistoid-mafiot mincinos !!! si nu stat democratic si de drept. Nu fiti fraieri !!!.

  6. y a spus: 30 noiembrie 2020, ora 15:36

    Referitor la spmdajul ziarului am ceva observaţii. Astăzi 30.11.2020 ora 15.35 conform respondenţilor 77% au votat la alegerile locale. Ştim cu toţii că nu am atins nici procentul de 50%. Aşa că …. Estimez că dacă duminică vor vota 35% va fi peste aşteptări. Mulţi nu merg pentru că le e frică sau nu au pe cine vota. Eu îi înţeleg. Dar apoi să nu spună tot felul de lucruri despre parlament şi guvern. Tot aşa în 2016 pe valul de sictir am văzut ce a înfăptuit Dragnea et comp. Trebuie mers la vot. Măcar anulaţi votul să nu facă mânăreli alţii din comisie. În ţara asta orice se poate. Să nu am dreptate. Aveţi grijă de sănătatea voastră.

  7. Babacu a spus: 30 noiembrie 2020, ora 08:37

    Bineinteles ca voi nerge la vot. Eu nu sint fan al nici unui partid, dar constat ca intre guvernul Dancila si guvernul Orban exista o diferenta uriasa de abordare pe plan economic. Au fost deschise santierele de investitii si se aloca bani pentru economie, iar rezultatele se vor vedea peste citiva ani. Numai anansul economic aduce bunastare si poate sustine si moderniza sanatatea si educatia. Voi vota pentru dezvoltare economica.

  8. Sergy a spus: 29 noiembrie 2020, ora 11:19

    Clar ca nu particip. Nu am pe cine sa votez, toti sunt slabi, s-au ascuns in campanie

  9. Ardeleanul a spus: 28 noiembrie 2020, ora 20:52

    U ti….n sper ca pintre ce-i enumerati de tine,ai inclus si UDMR Raiul

  10. oas a spus: 28 noiembrie 2020, ora 20:29

    Acasa toata lumea NUMAI MINCIUNI .

  11. cizmaru a spus: 28 noiembrie 2020, ora 17:48

    Daca nu mergeti la vot vredeti ca nu fi votati gresiti nemergind la vot chia daca faeti vot anulat este mai bine decit sa nu mergeti

  12. Dac Bulibas a spus: 28 noiembrie 2020, ora 16:32

    Mergeti sa votati pe derbedeii neamului mincinosi si hoti care sa va umileasca si sa va ingroape de tot !. Eu NU merg la vot, nu-s fraierul lor !! . Am sa-i boicotez pe Nemernicii Slugoi !!!. Nu exista/gasesc printre ei unul mai iluminat care sa merite votul meu ! .Toti sunt niste Slugoi profitatori prosti ca noaptea care vor doar banii vostri pt. care va ofera aroganta, saracie, umilinta si dispret !.

  13. Elis a spus: 28 noiembrie 2020, ora 13:10

    Ce sa votam? Viitorii dobitoci cu pensii speciale???? Nu multunesc

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517