SONDAJ: Se doreşte cu adevărat eliminarea corupţiei din spitalele din România?

Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru a opri cumva corupţia din spitalele din România.

În acest sens, în vederea prevenirii actelor de corupţie şi de încălcare a eticii profesionale şi a integrităţii, specialiştii Serviciului de Integritate şi politici publice din cadrul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii au organizat în ultimele săptămâni mai multe activităţi la care au participat managerii unităţilor aflate în subordinea / autoritatea Ministerului Sănătăţii, directorii executivi ai Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti şi managerii Serviciilor de Ambulanţă Publică.

În cadrul întâlnirilor au fost prezentate informaţii legate de modalităţile de prevenire a actelor de corupţie, de încălcare a eticii profesionale şi a integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi riscurilor de corupţie. Au fost abordate teme care au vizat consolidarea cunoştinţelor privind starea de incompatibilitate şi a conflictelor de interese a personalului din sistemul sanitar. Participanţii la cursuri trebuie să disemineze informaţiile personalului din subordinea lor.

Prezentările au fost susţinute de reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Integritate, Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne şi din Ministerul Justiţiei precum şi de specialişti ai societăţii civile şi mediului de afaceri.

„Este încă o problemă la care trebuie să lucrăm toţi, cea legată de mentalităţi vechi. Obiceiurile acestea nu dispar dintr-o dată, dar se pot reduce treptat prin informare şi educare. Pacienţii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să ofere niciun fel de beneficii materiale personalului medical ca să obţină serviciile medicale de care au nevoie”, a declarat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Activităţile de prevenire a corupţiei vor avea un caracter permanent, urmând a fi organizate sesiuni de informare şi instruire şi pentru alte categorii de personal din sistemul sanitar.

Solicitarea sau oferirea de bani, bunuri sau alte foloase pentru un act medical constituie o faptă de natură penală.

Întrebarea noastră este:

Se doreşte cu adevărat eliminarea corupţiei din spitalele din România?

Loading ... Loading ...
Abonează-te acum Online!
  1. Dac Bulibas a spus: 17 martie 2023, ora 09:06

    Romania NU mai exista ca urmare nici Constitutia, am ajuns un Taram Tiganesc necontrolat in care altii dispun dupa bunul lor plac in complicitate cu alesii vostri tradatori de tara si de neam. Ca urmare sa nu aveti asteptari la nimic bun !.
    Dreptul la viata iti este respectat, romanule ???…..

  2. maria a spus: 16 martie 2023, ora 18:18

    Buna ziua ,
    Citez:
    Solicitarea sau oferirea de bani, bunuri sau alte foloase pentru un act medical constituie o faptă de natură penală , dar neeficienta medicilor sau lipsa de medicamente in spitale si farmaci ce insemna ? Famlia pacientului bolnav , cumpara medicamente din strainatate pe bani familiei , ulterior acel tratament Nu este deconta , acest fapt cum se numeste .. voi cei de la ministerul sanatati trebuie sa faceti in asa fel sa asigurati tratamete pentru pacientii bolnavi .. si sa STARPITI din spitate infectiile COLSTRIDUm.. stiti voi cu toti ce faceti …

  3. usu a spus: 06 martie 2023, ora 06:32

    100% din populatie doreste disparitia coruptiei,99% vor corupe sau vor incerca mereu sa faca asta,1-2% din cadrele superioare mereu vor accepta asta,50-60% din cele inferioare vor dori si accepta asta

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517