Image 1
Image 2

Şobolani cât pisicile de mari şi de graşi în gunoiul de pe strada Ghica

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Joi, 16 mai 2019, reprezentanţii Biroului Teritorial Oradea al Instituţiei Avocatul Poporului s-au aflat la Satu Mare pentru a veni în sprijinul sătmărenilor care, din diferite motive, s-au înscris în audienţe cu speranţa de a-şi vedea rezolvate problemele.

Alina Olah – Avram – expert în cadrul Biroului Teritorial Oradea al Instituţiei Avocatul Poporului ne-a informat că luna aceasta s-au înscris în audienţe 15 persoane din judeţul Satu Mare.

Caz nerezolvat de trei ani

Cum se întâmplă de regulă la audienţe, problemele pe care le au oamenii sunt multe şi dintr-o sferă largă. Unii se confruntă cu probleme de natură socială şi nu găsesc sprijin din partea autorităţilor locale, alţii au probleme cu pământurile şi, la fel, după ce bat pe la toate uşile, ajung la Avocatul Poporului. Sunt luni în care se înscriu în audienţă chiar 30 de persoane, luni în care vin mai puţini, opt, zece persoane.

Joi, 16 mai, am discutat cu câţiva sătmăreni ce s-au prezentat în audienţe. Cu un caz social care nu a fost rezolvat de autorităţile locale de trei ani încoace s-a prezentat Iuliana Tincu, în vârstă de 77 de ani.

“Am venit în audienţe la Avocatul Poporului pentru gunoiul de pe Ion Ghica, de la blocul ce a ars. Autorităţile locale din Satu Mare dau din umeri, că nu au habar. Unde e legea aia că să nu ne ducă nouă gunoiul de la bloc? Suntem nouă locatari care avem contract pe blocul ăla, dar restul nu. Dar de ce nu fac o curăţenie acolo? Gunoiul e până la primul etaj al blocului, e plin de şobolani, pute de m-am îmbolnăvit acolo. Am fost la Primărie, să cer ajutor, măcar să pună gratii la geamuri, să nu mai poată arunca gunoiul. Am fost şi la Prefectură, merg iar în luna iunie. E insuportabil ce e acolo”.

Gunoiul ajunge până la primul etaj al blocului

Am lăsat zona Palatului Administrativ şi ne-am deplasat pe strada Ion Ghica unde, ca preludiu, câţiva metri la intrarea pe stradă, putem spune la propriu că am dat din gropi în gropi cu maşina. Pe partea stângă, la intrare pe stradă, o căsuţă cochetă pe care urmele vandalilor şi-au făcutsimţită prezenţa pe peretele din spate. Înjurături şi mesaje scrise pe perete. Imediat după această casă, un bloc ce la prima vedere pare părăsit. Nu e. În blocul cu patru etaje ce pare să fi trecut prin câteva incendii, fără geamuri, uşi, stau oameni. Vreo zece locatari au contract, ceilalţi 40 nu au. S-au instalat acolo de mulţi ani încoace şi au contribuit la distrugerea imobilului ce a fost al IPL-ului. Una din locatare ne spune că stă acolo din 1994, de când a cumpărat camera de la un fost angajat al fabricii şi pe vremuri se putea trăi normal. Acum nu se mai poate pentru că blocul nu e racordat la utilităţi. Oamenii stau acolo fără curent electric, fără apă şi fără gaz. Au noroc cu o cişmea pusă la drum, că au de unde îşi duce apă. Blocul e mizerabilşi înconjurat de gunoi menajer care depăşeşte parterul ca nivel. De trei ani nu a mai dus nimeni gunoiul pe care, desigur, tot cei ce trăiesc acolo îl aruncă direct de pe geam.

Locatarii sunt în schimb împărţiţi în două tabere: cei cu contract pe locuinţe şi care spun că în camera lor e curat şi îşi spală inclusiv holul de la intrarea în casă, respectiv cei fără contract care fac mizerie, aruncă gunoaiele în jurul blocului şi îşi fac necesităţile fiziologice pe unde apucă, prin scara de bloc.

Bălăriile sunt şi ele mari de tot în zona cu pricina şi nimeni nu pare să fie interesat de ele. Cert este că e plin de şobolani, mari cât o pisică, e plin de şerpi, iar de respirat îţi e aproape imposibil să o faci în jurul acestui bloc. Când ne-au văzut că filmăm, două locatare au ieşit să ne spună că degeaba încercăm să îi ajutăm, autorităţile nu o fac şi îi lasă să zacă în gunoaie şi între buruieni ce ajung să crească mai mari ca omul.

Probleme cu pensia

Revenind la audienţele organizate de Avocatul Poporului, aflăm un alt caz semnalat de un pensionar sătmărean, de această dată probleme cu Casa Judeţeană de Pensii pentru că deşi e în pensie normală de câţiva ani, consideră că sunt, chiar şi acum, neconcordanţe între cele scrise în cartea de muncă şi decizia pe care o are, inclusiv calculul ei.

Vă reamintim că Biroul Teritorial Oradea al Avocatului Poporului organizează la Satu Mare audienţe lună de lună, acestea având loc în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ. Instituţiei Avocatul Poporului i se poate adresa orice persoană fizică şi care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti.

2 comentarii

  1. D-le primar e timpul sa dati un sut in partile dorsale lui Maskurlik ptr.ca omul acesta nu stie ptr.ce incaseaza acel salariu urias pe care cu onor d-voastra le=ati acordat Omul nu-i capabil sa gestioneze problemele orasului (ex.podul Decebal,circulatia in oras etc)asa ca e timpul sa -l ejectati sau ……comun???

  2. Odiosilor sobolani grasi de la Primarie,…, doar cu ambrozia va ocupati ?…..Uitati situatia de pa Ghica cu balarii inalte pe spatiul public , gunoaie, mizerie, focare de infectie, sursa de boli sau asta nu va intereseaza ca de la acesti oameni n-aveti ce “culege ” decat paduchi eventual. N-au case, terenuri, venituri ca urmare n-aveti ce popri degeaba-i amendati…..Dar cu intretinerea spatiul public cum ramane ?, de ce nu-i amendati pe primar si Maskulik pe salariile acestora ca pe proprietarii de terenuri neingrijite stiti sa-i amendati.

Lasă un răspuns