Image 1
Image 2

SNMF: Dispreț pentru cetățean, pacient și medic

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dispreț pentru cetățean, pacient și medic, aceasta este constatarea Societății Naționale de Medicina Familiei după ce a analizat conținutul mai multor acte normative ce vizează sistemul medical, pe medici și pacienți deopotrivă, și despre care spun că au fost elaborate fără o consultare prealabilă cu practicienii sau cu reprezentanții pacienților.

Reprezentanții medicilor sunt de părere că a devenit deja o “tradiție” în a nu fi consultați de decidenți în privința documentelor legislative ce vizează activitatea lor. SNMF dă ca exemplu recenta OUG 180/2020 care prevede că bolnavii de COVID-19 asimptomatici sau cu forme ușoare de boală rămân la domiciliu fără o evaluare inițială prin investigații de laborator sau imagistice. Medicii subliniază că actul normativ nu stipulează nimic care să clarifice proceduri de testare și de îngrijire, de atitudine în fața pacientului asimptomatic cu comorbidități semnificative sau a pacientului care refuză testarea.
“Astăzi, într-o reală, dar nedeclarată oficial stare de urgență, fapt atestat de numărul zilnic de cazuri noi, acest act normativ, aproape fără conținut, reprezintă dovada lipsei de considerație față de un sfert dintre medicii din România și pacienții lor. Ignorați voit de autorități în ultima jumătate de an, medicii de familie sunt redescoperiți doar pentru a fi împovărați cu noi responsabilități birocratice și pedepse atunci cînd sistemul nu mai face față. Înrobirea medicilor de familie cu contracte obligatorii și pedepse nu va salva nici sistemul și nici vieți omenești. Ba dimpotrivă!”, subliniază Biroul Executiv al SNMF într-un comunicat.

Medicii de familie dau asigurări că vor utiliza consultația la distanță și totodată, vor îngriji pacienții cu COVID-19 fără a-i pune în pericol pe ceilalți pacienți neinfectați cu SARS CoV-2.

“Vom găsi soluții pe care decidenții încă nu le-au identificat pentru că, în relație directă cu pacienții și cu boala, cunoaștem realitățile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii și funcționarii din birouri și vom continua să ne îndeplinim menirea, protejarea pacientului și a comunității. Așa am făcut și atunci când s-a hotărât împotriva tuturor semnalelor noastre și a evidentelor nonsensuri reintroducerea cardului de sănătate”, subliniază Societatea Națională de Medicina Familiei în documentul citat.

1 comentariu

  1. Mergeti/alergati sa-i votati pe sobolanii neamului care sa traiasca foarte bine in urmatorii 4 ani si care sa va dispretuiasca si sa va umileasca in continuare ca asta meritati daca-i votati !. Pt. acestia nu reprezentati decat o stampila pe foaia de vot si nimic mai mult !!!. Demnitarii actuali cu exceptia UDMRaiului(care beneficiaza de circumstante atenuante…. ) merita alungati fara exceptie si nu votati !!!.

Lasă un răspuns

Connect with